Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

CFR scapă de datorii de peste un miliard de euro

16 ianuarie 2012, 21:20 |  Autor: Diana State | 

Cuvinte cheie: CFR SA, Guvern, Ministerul Transporturilor, datorii, actiuni,

Datoriile companiei CFR SA către bugetul consolidat şi către fondul de risc vor fi anulate de Guvern

Datoriile companiei CFR SA către bugetul consolidat şi către fondul de risc vor fi anulate de Guvern

 

Datoriile companiei CFR SA către bugetul consolidat şi către fondul de risc, în valoare de 4,5 miliarde de lei, vor fi anulate de Guvern prin conversia în acţiuni a creanţelor, acţiuni preluate de Ministerul Transporturilor ca unic acţionar.

Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă citat de Mediafax.

„Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente, inclusiv accesoriile aferente celor stinse cu întârziere, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanţă emise până la 31 decembrie 2011, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA (inclusiv filialele Intervenţii Feroviare şi Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate) la această dată şi nestinse până la data eliberării documentului de atestare", se arată în document.

Pierderile şi datoriile CFR au crescut constant în ultimii ani, de la un miliard de lei în 2007 la 1,6 miliarde de lei în 2008, ajungând la 2,98 miliarde de lei în 2009 şi la 4,48 miliarde de lei în 2010. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole