CFR şi Metrorex se se pregătesc de majorări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pierderile înregistrate de companiile CFR Călători şi Metrorex vor determina companiile să majoreze tarifele, cu circa 9% , începând din toamna acestui an.

Potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, noua scrisoare de intenţie la acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional susţine că cele două societăţi, la care se adaugă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), vor trebui să mărească tarifele pentru a atinge ţinta de arierate stabilită.

 Oricum, CFR Călători şi Metrorex au, de circa trei luni, în intenţie majorări de tarife, estimate la circa 9% pentru CFR şi între 7% şi 9% pentru Metrorex. Deocamdată majorările nu au fost aprobate în Consiliul de Administraţie al Metrorex sau în şedinţă de guvern, în cazul CFR Călători, deoarece societăţile au prevăzute în statut modalităţi diferite de creştere a tarifelor.

CFR Călători a majorat deja tarifele cu circa patru la sută, de la 1 iulie, în urma majorării TVA. Ultima creştere a preţurilor la biletele de tren, cu 8,1%, s-a produs la 1 septembrie 2007.

În cazul metroului, preţul cartelelor de călătorie a fost majorat în urmă cu mai mult de un an, în mai 2009, cu 7%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite