CE aprobă reducerea accizei pentru motorină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a aprobat acordarea de ajutoare de stat pentru aplicarea unui nivel al accizei de 21 de euro la 1000 litri pentru motorina utilizată în agricultură, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

Comisia Europeană (CE) a decis că schema avizată este compatibilă cu piaţa internă. Totodată, în evaluarea sa, CE a constatat că actul normativ respectă „Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013” şi că reducerea de accize stabilită prin actul normativ constituie un ajutor destinat să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau regiuni economice, fără a aduce modificări condiţiilor schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun.


Acciza redusă pentru motorină, din 27 mai


Ca urmare a avizului Comisiei, reducerea accizei pentru motorină intră în vigoare începând cu data de 27 mai 2010. Utilizatorii de motorină din sectorul agricol, posibili beneficiari ai schemei de ajutor, trebuie să solicite, cu ocazia fiecărei aprovizionări cu motorină, documentele fiscale de vânzare (facturi fiscale) emise de furnizori pe numele beneficiarilor, pentru cantităţile achiziţionate şi utilizate începând cu data de 27 mai 2010, spre a beneficia de subvenţionarea accizei.

Ministerul Agriculturii a anunţat anterior că fermierii vor beneficia, în perioada 2010-2012, de o acciză redusă pentru motorina utilizată în agricultură, de 21 euro pe 1.000 de litri, faţă de acciza standard de 293 euro pe 1.000 de litri, sprijin care presupune un efort bugetar anual de 190 milioane euro. Bugetul total al schemei de ajutor este echivalentul în lei a 570 milioane euro, cu un buget mediu anual de 190 milioane euro, şi se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite