CEC Bank finanţează micii agricultori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micile afaceri din agricultură ar putea fi şansa CEC Bank de a valorifica cea mai mare reţea din România – 1250 de unităţi bancare. Preşedintele băncii, Radu Graţian Gheţea, a văzut, încă de la numirea sa, în 2007, oportunitatea construirii unui portofoliu propriu de credite. 

CEC Bank are cel mai mare număr de sucursale dintre băncile româneşti, uniform distribuite la nivel naţional, chiar dacă reţeaua a fost redusă cu 150 de unităţi, din motive de eficienţă, de la 1.400 câte existau în 2007. În plus, banca are chiar şi cele mai multe sucursale în primele zece mari oraşe din România.

CEC Bank s-a îndreptat către micile businessuri, de tip plantaţii agricole, vii, livezi sau mica producţie de lactate. În acest moment, banca oferă agricultorilor 15 tipuri de credite care acoperă, „aproape toate nevoile de finanţare pe termen scurt şi mediu ale unui business privat din domeniu", potrivit şefului ei.

Durata de obţinere a banilor s-a înjumătăţit

Mecanismul de finanţare diferă în funcţie de tipul creditului şi de profilul businessului finanţat. În principiu, documentaţia se depune, împreună cu cererea de credit, iar durata obţinerii banilor s-a redus aproape la jumătate faţă de anii anteriori (circa o săptămână). În funcţie de suma şi anvergura afacerii (care dau numărul documentelor din dosar) competenţele de aprobare pe plan local au fost extinse. Banca acceptă, în general, orice tip de garanţii sau mix de garanţii: ipoteci convenţionale, gaj cu/fără deposedare asupra bunurilor mobile, titluri de valoare, cash colater şi altele.

Pe de altă parte, CEC s-a reorientat spre împrumuturile pe termen scurt (trei, şase sau nouă luni) ritm dat, de altfel, de sezonalitatea agriculturii. „Am rulaj mare, fără blocaj de resurse", explică Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank. Numărul clienţilor privaţi din agricultură a crescut de câteva ori în ultimii trei ani, iar grosul businessului provine din proiectele cu fondurile europene. Sursa din care CEC a dat anul trecut cu 15 % mai multe credite faţă de 2008 au venit din reinvestirea profitului obţinut, în lipsa celei de a doua capitalizări promise de Ministerul de Finanţe (prima a fost în 2007, în valoare de 600 de milioane euro) şi din depozitele atrase de la clienţi. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite