Bursa românească riscă să dispară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Listarea simultană la Bucureşti şi la alte burse a firmelor de stat ar declanşa un exod al investitorilor, avertizează oficialii pieţei

Una dintre metodele moderne de stimulare a lichidităţii acţiunilor unui emitent este listarea simultană la două burse din ţări diferite, pentru ca investitorii să poată „jongla" cu respectivele titluri în funcţie de evoluţia celor două pieţe.

De regulă, când pe prima bursă preţul aceleiaşi acţiuni este mai mic decât pe cea de-a doua, investitorul vinde aici şi cumpără dincolo, lucru care per ansamblu înseamnă mai multe tranzacţii pentru emitent, adică mai multă lichiditate. În acest context, este firesc ca dezbaterile tot mai aprinse pe marginea privatizării marilor companii de stat prin piaţa de capital (Hidroelectrica, Tarom, Romgaz etc.) să abordeze şi varianta listării simultane pe mai multe burse.

Dar aici părerile sunt împărţite, iar în rândurile specialiştilor şi chiar ale oficialilor pieţei s-au format deja două „tabere": susţinătorii listărilor duale şi contraopinenţii acestora.

Câţiva dintre exponenţii celor două curente de opinie au participat ieri la o conferinţă pe tema listărilor pe piaţa de capital, organizată de casa de avocatură Muşat & Asociaţii.

Ucraina, o experienţă nefericită

Prezent la acest seminar, comisarul CNVM Bogdan Chetreanu a fost mai mult decât tranşant: listarea simultană a companiilor de stat ar putea duce la dispariţia pieţei româneşti de capital! „Sunt experienţe nefericite listările duale. Ucraina nu mai are piaţă de capital, toate companiile de acolo sunt listate la Varşovia, pentru că la un moment dat au avut listări simultane, iar investitorii au plecat. Azerbaidjenii au păţit la fel, companiile lor sunt listate la Londra. Vrem să avem în continuare piaţă de capital sau doar să vindem companii? Acest pericol există, riscăm să ne dispară piaţa de capital", a declarat Bogdan Chetreanu.

Deschidere pentru emitenţii străini

De cealaltă parte, susţinătorii listărilor duale au identificat principalele avantaje ale acestei metode.
Ieşirile simultane pe două burse „permit listarea unor emitenţi autohtoni pe pieţe externe şi creează posibilitatea ca emitenţii străini să intre pe piaţa de capital locală; în acest context, pentru a preveni lipsa de lichiditate, conturile globale trebuie să poată fi implementate şi pe piaţa de capital din România", a declarat Miruna Suciu, Partner Muşat & Asociaţii. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite