Bulgaria va semna în această săptămână acordul privind calendarul construcţiei South Stream

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria va continua proiectul South Stream şi va semna în această săptămână un acord privind calendarul construcţiei gazoductului, a declarat premierul bulgar, Boyko Borisov, la finalul unei întrevederi cu vicepremierul rus, Viktor Zubkov, transmite Reuters.

În urmă cu câteva săptămâni, premierul bulgar avea o cu totul altă părere despre South Stream, anunţând că Bulgaria va reconsidera toate proiectele în colaborare cu Rusia, printre care şi cel privind construcţia gazoductului.

Astfel că Rusia deja analizează posibilitatea ca South Stream să treacă prin România.

Totodată, Borisov a adăugat, după discuţia cu vicepremierul rus, că cele două state au convenit şi asupra controlului comun al segmentului de gazoduct care va traversa teritoriul bulgar.

"În acest moment nu există probleme nerezolvate referitoare la South Stream între Rusia şi Bulgaria. Vom semna acordul privind calendarul proiectului şi vom lansa studiul de fezabilitate. Proiectul va fi foarte benefic", a spus Borisov.

Belene - ne revedem în septembrie

În privinţa construcţiei centralei nucleare de la Belene în parteneriat cu o companie rusă de stat, Bulgaria va aştepta până în septembrie pentru a lua o decizie. Guvernul speră ca până la momentul respectiv să aibă o imagine mai clară referitoare la costurile centralei nucleare de 2.000 de MW.

În ceea ce priveşte oleoductul Burgas-Alexandropolis, al treilea proiectu bulgar în colaborare cu ruşii, vicepremierul rus Viktor Zubkov a arătat că Rusia este pregătită să renunţe la construcţia oleoductului, în cazul în care studiul de mediu va evidenţia că proiectul ar pune în pericol natura.

Oficialul a adăugat, însă, că nu se aşteaptă la astfel de piedici.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite