UPDATE Bugetul pe 2011, în dezbatere în Parlament / PSD şi PNL votează împotrivă
0Plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului dezbate luni Legea bugetului de stat pe anul viitor, după ce acesta a fost adoptată de comisiile de buget-finanţe, cu 25 de voturi pentru şi 21 împotrivă.
UPDATE Şedinţa plenului reunit al celor două camere ale Parlamentului pentru discutarea proiectului de buget pe 2011 va începe la ora 16.00
UPDATE Ponta: PSD nu va vota bugetul pe 2011, ar trebui refăcut complet
Nici social-democraţii nu vor vota proiectul de buget pe anul viitor,, întrucât acesta este "un buget de campanie electorală pentru PDL", potrivit liderului PSD Victor Ponta, citat de Medifax.
"Nu se pune problema (să votăm bugetul – n.r.), ar trebuie refăcut tot bugetul ca să îl votăm", a afirmat el.
Întrebat dacă el crede că amendamentele opoziţiei acceptate în comisiile vor fi votate şi în plen, preşedintele PSD a răspuns: "Ei (parlamentarii puterii - n.r.) nu se ţin niciodată de cuvânt. Sunt foarte multe probleme cu acest buget. Nu cred că vom avea în faţă în aceste zile un Guvern care să gândească, ci o maşină de vot fără niciun fel de raţiune, fără niciun fel de interes pentru România, care va ridica mâna în bloc pentru banii pe care îi primeşte fiecare de la Boc şi mai ales pentru promisiunea că, majoritatea banilor fiind la miniştri, cine tace şi votează va primi şi anul viitor".
De altfel Ponta a precizat că "Roberta Anastase şi toţi ceilalţi se pregătesc să nu lase să vorbim".
"Este un buget care va adânci criza socială şi economică, va adânci corupţia şi dependenţa tuturor categoriilor profesionale şi sociale de guvern şi de PDL. Bugetul este exact pe strategia economică a Guvernului Boc şi de fapt a lui Băsescu, fură toţi banii şi fugi", a mai spus liderul principalului partid de opoziţie.
UPDATE PNL va vota împotriva proiectului de buget pe 2011
Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a declarat că formaţiunea politică pe care o conduce va vota împotriva proiectului de buget pe anul 2011, deoarece acest buget destinat în continuare propriei "clientele politice" a PDL-ului, informează Mediafax.
"Este inacceptabil faptul că o pondere fără precedent din buget rămâne practic la dispoziţia Guvernului pentru alocări discreţionare, care sunt destinate clientelelor politice şi economice. Este inacceptabil faptul că acest buget este lipsit de orice proiecţie, idee, măsură care să vină în sprijinul revigorării economiei. Vorbim de un un buget nerealist, care e mai degrabă proiecţia unor imaginaţii şi a unor date optimste care nu se justifică prin nimic decât prin declarşţiile premierului sau ale preşedintelui, cu intermitenţe", a spus Antonescu.
Potrivit acestuia, amendamentele aduse de liberali, referitoare la reducerea contribuţiilor sociale, neimpozitarea dividendelor reinvestite sub forma majorării capitalului social, reducerea TVA la 19% sau reducerea TVA pe construcţia şi tranzacţiile de locuinţe la 5%, au fost respinse de către comisiile de buget-finanţe.
"Toate aceste amendamente au fost respinse, probabil vor fi respinse şi în plen, drept pentru care PNL va vota împotriva acestui buget şi avertizăm de pe acum că bugetul pe care actuala majoritate l-a făcut este semnul foarte clar că dânşii doresc să continue şi să accentueze în 2011 politica falimentară şi clientelară pe care au practicat-o în 2010", a conchis Antonescu.
În comisii au fost respinse peste 11.000 de amendamente. iar discuţiile au fost marcate de blocaje. S-a stabilit introducerea unor criterii transparente de finanţare în cazul programelor naţionale şi a repartizării sumelor pentru reabilitarea drumurilor.
Cele două comisii reunite de buget-finanţe au adoptat şi bugetul de stat al asigurărilor sociale pe anul 2011.