Buget naţional doar cu aprobare de la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au hotărât că proiectele bugetare vor fi adoptate de parlamente numai după ce au fost prezentate forurilor europene. Iniţiativa poartă denumirea de „Semestrul European“ şi are ca scop detectarea şi eliminarea dezechilibrelor economice ale statelor.

Într-o întâlnire ce a avut loc ieri la Bruxelles, Miniştrii de Finanţe ai statelor din Uniunea Europeană (UE) au decis că proiectele bugetare naţionale vor fi examinate la nivel european înainte de a fi supuse votului parlamentelor. Practic, începând din 2011, fiecare stat trebuie să prezinte, în aprilie, obiectivele bugetare pe termen mediu în faţa Comisiei Europene şi a Consiliului European.

„RECOMANDĂRI STRATEGICE"

Asta după ce, în luna martie, în baza unui raport al Comisiei, Consiliul va atrage atenţia asupra principalelor provocări economice, făcând totodată „recomandări strategice" statelor, după cum se arată în comunicatul emis ieri de miniştrii de Finanţe. Apoi, sistemul presupune trimiterea unui aviz din partea Comisiei Europene şi a UE către state în iunie-iulie, adică înainte ca guvernele să finalizeze bugetele. 

Această iniţiativă aparţine Comisiei Europene şi a fost înaintată în mai, principiile ei fiind deja adoptate din primăvară. Obiectivele acesteia sunt îmbunătăţirea colaborării în stabilirea bugetelor în vederea eliminării riscului ca dificultăţile unui stat să ameninţe ţările vecine, situaţie întâlnită recent în cazul Greciei.

BĂNCILE NU PLĂTESC PENTRU CRIZĂ

Miniştrii de Finanţe nu au reuşit să ajungă la o înţelegere privind toate subictele de pe agenda discuţiilor de la Bruxelles. Astfel, băncile din UE au scăpat, cel puţin pentru moment, de impozitele adiţionale propuse de oficiali în vederea evitării situaţiilor în care acestea au avut nevoie de fonduri publice pentru a nu intra în colaps.

Principalele puncte care i-au împiedicat pe miniştri să găsească o variantă comună, care să mulţumească toate statele, au fost schema de taxare şi modalităţile în care vor fi administrate şi utilizate fondurile obţinute în acest fel. Pe de-o parte, Anglia şi Franţa vor ca banii obţinuţi să fie vărsaţi direct în bugetul naţional, prin urmare să poată fi cheltuiţi la latitudinea guvernelor, inclusiv pentru acoperirea deficitelor bugetare. De cealaltă parte, Germania a propus colectarea banilor într-un fond separat, care să acţioneze ca o plasă de siguranţă în cazul în care o bancă este în pericol de a intra în faliment.

„Dorim un sistem de taxare a sectorului bancar pentru a asigura o repartizare echitabilă a riscurilor", declara, la acea vreme, Angela Merkel, Cancelarul Germaniei.

Marea Britanie are propriile reguli

Obţinând o victorie semnificativă, britanicii au reuşit să ocolească „Semestrul European". În schimb, guvernul de la Londra îşi va prezenta proiectele bugetare în propria ţară, în faţa Camerei Comunelor, înainte de a le înainta către Bruxelles pentru examinare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite