Bucureşti, prag minim de preţ în imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicele imobiliare.ro pentru luna iunie indică o valoare medie de 1.275 de euro pe metru pătrat util pentru apartamentele noi şi vechi din Capitală, în scădere cu 2,1%, faţă de luna precedentă.

În comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, scăderea este de 3,7%. Tototdată, aceasta este cea mai mică valoare înregistrată pentru Bucureşti, de la începutul crizei imobiliare până în prezent. Tendinţa de scădere a fost resimţită atât la nivelul apartamentelor vechi din Capitală, cât şi la nivelul celor noi, ritmul de scădere fiind însă diferit. Astfel, preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi a scăzut cu 0,5%, în timp ce preţul solicitat pentru apartamentele vechi a scăzut cu 3% în intervalul analizat.
Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns în luna iunie la 1.440 de euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă, în scădere cu 0,5% faţă de luna mai, când valoarea medie a unui metru pătrat util era de 1.447 de euro. În comparaţie cu luna iunie a anului trecut, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi este cu 12,9% mai mic.
Cea mai interesantă evoluţie au avut-o apartamentele noi cu patru camere care s-au ieftinit cu 5,5% în ultimele 30 de zile şi cu peste 23% în ultimele 12 luni. Apartamentele noi cu o cameră s-au scumpit cu 1,6% în ultima lună, iar cele cu două camere cu 0,3%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite