Statul prinde viteză în spirala datoriilor

Numai în 2012 statul trebuie să ramburseze băncilor jumătate din totalul datoriilor pe care le-a acumulat de-a lungul timpului: 43,5 miliarde de lei.

Statul se va împrumuta în acest an de la băncile comerciale chiar mai mult decât a făcut-o anul trecut, cea mai mare parte din bani fiind necesară pentru rostogolirea împrumuturilor deja contractate.

Doar că, de data aceasta, actualul ministru al Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a schimbat strategia: nu se mai împrumută de pe o zi pe alta (scadenţe la trei-nouă luni sau la un an) şi vrea să atragă credite pe perioade cât mai lungi, de cinci, respectiv zece ani.

O strategie greşită

Analiştii economici susţin că împrumuturile contractate în ultimii doi ani pe perioade foarte scurte au fost o greşeală a Ministerului Finanţelor, reprezentat şi atunci tot de Drăgoi, în calitate de secretar de stat cu atribuţii pe Trezorerie.

„Deciziile din anii precedenţi de a finanţa datoria în creştere prin instrumente cu maturităţi scurte pun presiune şi limitează spaţiul de manevră din acest an", explică analistul Lucian Isar. În plus, statul nu a avut alternative. „Ministerul Finanţelor nu prea putea să meargă anul trecut pe scadenţe foarte lungi pentru că prima de risc a României a crescut foarte mult, au fost costuri enorme. Acum se încearcă o reechilibrare", a declarat analistul economic Aurelian Dochia.  

La sfârşitul anului trecut, datoria statului către băncile comerciale, inclusiv dobânda percepută de acestea, se ridica la 83,5 miliarde de lei (19,4 miliarde de euro). Mai bine de jumătate din această datorie este scadentă în acest an. Mai exact, statul trebuie să plătească băncilor 43,5 miliarde de lei (10 miliarde de euro). Pentru că nu dispune de rezerve în Trezorerie, statul se va împrumuta în continuare pentru a rostogoli aceste credite, acumulând noi şi noi dobânzi.

„Fără îndoială, cele 10 miliarde de euro reprezintă o povară pentru un buget care are nevoie în acest an de aproximativ 15 miliarde de euro pentru împrumuturile scadente şi pentru finanţarea deficitului bugetar", a spus Dochia.

Costuri mai mici, dar mai multe

În toată această ecuaţie există şi o parte bună: costurile sunt în scădere, scadenţele sunt tot mai lungi, ceea ce permite României o perioadă de respiro în care îşi poate consolida creşterea economică. Randamentul mediu pentru certificatele de trezorerie cu discount a scăzut de la 6,57% la începutul lui 2011 la 5,77% pe an în februarie 2012. În cazul obligaţiunilor de stat, rata medie a coborât de la 7,13% la 6,55% în intervalul menţionat. Mai mult, în februarie, statul a reuşit să se împrumute pe şase luni de la bănci la un cost de 5,22% pe an, reprezentând minimul istoric plătit la împrumuturile în lei de pe piaţa internă.

Rostogolim, dar plătim mai mult

Atât în fosta guvernare, cât şi în cea actuală, „maestru de ceremonii" al împrumuturilor statului a fost Bogdan Drăgoi. Strategia sa de a rostogoli creditele pe termen scurt contractate anul trecut pe perioade de cinci, chiar zece ani nu este însă văzută cu ochi buni de unii analişti economici. „Începutul de an este marcat de o schimbare majoră de strategie la fel de păguboasă. Dacă în anii trecuţi se preferau instrumentele scurte şi scumpe, acum se preferă instrumentele foarte lungi şi tot scumpe", a spus Lucian Isar. El a adăugat că cea mai ieftină soluţie de finanţare pentru stat sunt împrumuturile cu maturităţi situate între doi şi cinci ani.

„Emisiunea recentă în dolari pe 10 ani, la un randament de 6,45%, dovedeşte că nivelul dobânzii la care România reuşeşte să se împrumute pe perioade atât de lungi nu poate fi susţinut de ritmul nominal de creştere imprimat de actualul mix de politici macroeconomice", a completat Isar.

Totuşi, chiar guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, admitea recent că nu se poate spune că împrumutul luat de România de pe piaţa americană a fost unul ieftin, dar că a fost un imperativ. „Revenirea României pe pieţe este un «must».

Nu este o opţiune: o fac sau nu. Ce putem să facem este să revenim corect (pe pieţe - n.red.), nu foarte scump, cu o traiectorie de costuri acceptabile. Dacă nu o faci în baza unei strategii, ci din joi în Paşte, o faci într-o manieră necredibilă. Dacă o mai faci şi când eşti cu cuţitul la os, pieţele sunt sângeroase, au mirosul sângelui şi te execută", a explicat guvernatorul BNR. 

"Fără un cadru competitiv de măsurare a performanţei în gestionarea datoriei, România va continua să bifeze toate greşelile din manual.''
Lucian Isar analist economic

"Fără îndoială, cele 10 miliarde de euro reprezintă o povară pentru un buget care are nevoie în acest an de aproximativ 15 miliarde de euro. ''
Aurelian Dochia analist economic

"Politica noastră este acum să schimbăm structura datoriei publice, să înlocuim emisiunile cu scadenţe scurte cu cele cu scadenţe la 10 ani. ''
Traian Băsescu preşedintele României

Cât de mare e datoria mică

Preşedintele Traian Băsescu declara la finele lunii ianuarie că România este statul cu cea mai mică datorie pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, totalul datoriilor fiind de 97,9 miliarde, dintre care 22 de miliarde datorie publică. Traian Băsescu a precizat că românii au fiecare, în „spatele" lor, 4.570 de euro datorie, incluzând şi datoria privată. „Asta rezultă din raportul 97,9 miliarde de euro  -  datoria totală - şi 21,4 milioane de locuitori - cifra oficială a ultimului recensământ. Rezultă 4.570 de euro, asta înseamnă că România este statul cu cea mai mică datorie pe cap de locuitor din UE", a spus Băsescu.

Ritmul de creştere îngrijorează

Datoria publică a României echivalează în momentul de faţă cu 35,6% din Produsul Intern Brut, potrivit datelor publicaţiei „The Economist". Însă nu nivelul acesteia îngrijorează, situat sub pragul de 60% din PIB impus de criteriile de convergenţă de la Maastricht, ci ritmul de creştere al datoriei şi capacitatea statului de a o finanţa.

La sfârşitul lui 2008, când efectele crizei economice au început să se resimtă şi în România, datoria publică se ridica la 19,4% din PIB, nivelul acesteia aproape dublându-se în ultimii trei ani. În plus, analiştii atrag atenţia asupra capacităţii statului de a se finanţa. De exemplu, investitorii străini s-ar îndrepta mai degrabă către o economie sănătoasă şi mai sigură ca cea a Austriei, chiar dacă statul austriac are o datorie mult mai mare, de aproape 75% din PIB. În condiţiile în care România continuă se fie privită cu scepticism de investitori, datoria publică ar putea fi mai greu de finanţat sau la costuri mult mai ridicate.