Brokerii de credite câştigă până la 3% din orice împrumut intermediat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea tot mai mare a creditării din ultima perioadă a dus la apariţia unui business nou, în România, dar foarte des întâlnit în Occident: intermedierea de împrumuturi bancare. Pentru

Creşterea tot mai mare a creditării din ultima perioadă a dus la apariţia unui business nou, în România, dar foarte des întâlnit în Occident: intermedierea de împrumuturi bancare. Pentru derularea acestei afaceri este nevoie de doar câteva mii de euro, investiţie ce se amortizează în numai câteva luni. Profitul firmei constă în comisioanele de 0,5-3% percepute de la băncile care acordă creditele, şi, în anumite cazuri, şi de la clienţi.
Persoana care doreşte un credit nu trebuie să se mai ducă la bancă, ci vine banca la el, prin intermediul brokerului de credite. Acesta îi prezintă ofertele tuturor instituţiilor financiare cu care lucrează, iar clientul, în funcţie de necesităţi, alege pe cea mai avantajoasă, cu ajutorul sfaturilor brokerului. Acesta din urmă se ocupă de depunerea documentaţiei, clientul făcând un singur drum la bancă, respectiv atunci când ridică banii.
După client, oriunde ar fi el
"Am înfiinţat această firmă de intermediere de credite în 2004, din necesitate. Clienţii care apelau la serviciile agenţiei noastre imobiliare aveau nevoie şi de soluţii de finanţare. Drept pentru care am pornit şi acest business", a declarat, pentru Adevărul, Cosette Muller, director general al societăţii Casa Rom Invest SRL. Firma lucrează în prezent cu trei bănci, respectiv BCR, ţiriac şi Volksbank, dar este în curs de încheiere a unor parteneriate şi cu alte două instituţii bancare importante. "Ne ducem la client, oriunde ar fi el, fie că este în Bucureşti sau în provincie. Comisionul este fix, nu diferă dacă solicitantul este în Capitală sau în alt oraş. La un credit de 10.000 de euro, spre exemplu, comisionul este de 280 de euro", a precizat Cosette Muller. Comisionul se percepe doar în momentul în care clientul ridică banii de la bancă. Colaborarea cu băncile partenere constă în încheierea unor protocoale, convenţii cadru sau contracte de intermediere cu plată de comision. "Oricum s-ar numi, prin aceste contracte se atestă, oficial, relaţia de colaborare dintre firma de intermediere şi banca respectivă", spune Muller.
Comision între 0,5% şi 3%, perceput de la bănci
Există în piaţă astfel de societăţi de intermediere de credite care nu percep comision de la client, ci de la banca finanţatoare. "Persoana fizică nu suportă nici un cost suplimentar, comparativ cu cel pe care l-ar plăti, dacă s-ar duce direct de la bancă. Venitul nostru constă în comisionul încasat de la băncile cu care lucrăm. Acesta diferă, în funcţie de tipul creditului, şi se încadrează între 0,5% şi 3% din suma contractată de la instituţia bancară", a declarat Bogdan Acsinte, director executiv în cadrul firmei Pro Credite Broker.
Business "importat" din Occident
"Mi-a venit ideea demarării acestui business, după ce am văzut că în Occident este deja o modă. Personal, cred că şi la noi se va dezvolta foarte mult, pentru că pentru client este foarte comod", apreciază Bogdan Acsinte.
Aceasta lucrează cu opt bănci comerciale, clientul având astfel posibilitatea, cu ajutorul sfatului brokerului, să aleagă produsul care îl avantajează cel mai mult. Societăţile de intermediere nu pot însă "interveni" pe lângă băncile partenere, în cazul în care există nereguli în documente. "Noi respectăm toate condiţiile impuse de bănci. Nu trecem cu vederea eventualele nereguli", a declarat Iuliana Vasilescu, director executiv al societăţii Class Consulting&Business. Potrivit acesteia, durata medie de acordare a unui credit de nevoi personale este de 2-3 zile, iar în cazul unuia cu ipotecă sau a unui împrumut imobiliar, de maximum 6 zile.
"Principalul avantaj al clientului este acela că brokerul de credite face totul în locul lui. Beneficiarul nu trebuie să se deplaseze, întrucât firma vine la domiciliu sau la sediul firmei, în cazul persoanelor juridice", consideră Iuliana Vasilescu. Potrivit acesteia, potenţialul client al unei astfel de firme de intermediere de credite este persoana foarte ocupată, care nu are timp de pierdut. "Există şi persoane care au deja un credit în derulare şi vor să fie sfătuite în ceea ce priveşte eventualele modalităţi de refinanţare ale acestuia", spune Iuliana Vasilescu.
Activitatea de intermediere a tranzacţiilor financiare şi administrarea fondurilor are codul caen 6712.

Start-up
Investiţie iniţială: 3.000 euro -15.000 euro
Cifra de afaceri: 3.000 euro-10.000 euro anual
Amortizare investiţie: 2-6 luni
Clienţi: 40-150 persoane/lună
Valoarea medie a unui credit acordat: 1.500 euro-10.000 euro

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite