Brandul "România" începe cu sectorul IT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

de 280 milioane de euro înregistrat anul precedent", a declarat, ieri, Zsolt Nagy, ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei (MCTI).Oficialul MCTI apreciază că ritmul de creştere pe

de 280 milioane de euro înregistrat anul precedent", a declarat, ieri, Zsolt Nagy, ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei (MCTI).
Oficialul MCTI apreciază că ritmul de creştere pe acest sector va fi mai ridicat decât cel care va fi atins la finele anului pe întreaga activitate de export a României. De altfel, anul 2006 reprezintă o premieră şi în ceea ce priveşte exportul de produse realizate de industriile de medie - înaltă tehnologie cu valoare adăugată mai mare. Astfel, exporturile realizate de aceste segmente au depăşit pentru prima dată pragul de 50% din valoarea totală de 14,89 miliarde euro (n.red: perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2006).
Pentru a susţine creşterea înregistrată în 2006 şi în perioada următoare, ministerele care se ocupă de sectorul IT, respectiv MCTI şi Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC), prin departamentul de Comerţ Exterior, au pus în dezbatere publică Strategia de branding de export 2006 - 2009, pentru sectorul tehnologiei informaţiei.

90.000 de euro, de la instituţiile statului
De altfel, sectorul IT este singurul care şi-a conturat, până în momentul de faţă, o strategie de branding de export. La nivel internaţional, RAV şi BitDefender sunt singurele branduri româneşti cu notorietate. "Din cele patru domenii-cheie avute în vedere de Strategia Naţională pentru Export (respectiv industria uşoară, a viei şi vinului, industria mobilei şi industria IT), sectorul IT este primul care a reuşit să-şi construiască o astfel de strategie de branding de export", subliniază Winkler. Strategia de branding în domeniul IT urmăreşte, în primul rând, creşterea investiţiilor în domeniul IT, promovarea unei noi imagini a pieţei locale şi crearea de noi locuri de muncă în acest sector.
"Vrem să promovăm în rândul investitorilor ideea că societăţile româneşti au depăşit etapa de externalizare şi au trecut la un nou nivel, devenind entităţi care pot crea valoare adăugată", spune ministrul de resort. Bugetul alocat strategiei de branding, ce urmează să fie pusă în aplicare începând cu anul 2007, este de 90.000 de euro, din care MCTI alocă 40.000 de euro, iar MEC - 50.000 de euro, la aceste sume adăugându-se fondurile atrase de la asociaţiile profesionale, precum şi resurse instituţionale.

Industria de automatizări auto şi securizarea datelor - puncte forte
Un punct esenţial al strategiei este reprezentat de indentificarea segmentelor de nişă ale pieţei care pot atrage investitori străini. O dată consolidate, firmele autohtone vor deveni concurenţi serioşi în competiţia tot mai acerbă cu firme din India, Rusia sau China, a căror expansiune este tot mai agresivă. "În cadrul Strategiei au fost deja conturate două domenii de nişă care pot atrage valoare adăugată însemnată: industria de automatizări auto şi industria pentru securitatea datelor", a spus Zsolt Nagy. Pe piaţa locală activează 12.000 de companii din domeniul IT, cumulând afaceri de un miliard de euro pe an.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite