Boc vrea să păsuiască firmele cu probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul propune eşalonarea la plată, pentru o perioadă de până la cinci ani, a obligaţiilor fiscale ale companiilor cu dificultăţi financiare. Pentru a putea beneficia de restructurarea datoriilor, firmele cu probleme trebuie să constituie garanţii şi să-şi achite obligaţiile curente.

Veşti bune pentru companiile care nu se mai descurcă cu plata datoriilor către stat. Guvernul vrea să păsuiască firmele cu probleme financiare, prin eşalonarea pe o perioadă de maximum cinci ani a obligaţiilor fiscale. Măsura fusese propusă Guvernului încă din decembrie de organizaţiile patronale UGIR-1903 şi CONPIROM. Astfel, procedura a fost avizată şi reglementată într-un document semnat de premierul Emil Boc, în care se arată că sistemul este similar formei de sprijin asigurată în sistemul bancar într-o perioadă de dificultate, prin rescadenţarea creditelor restante.

De această facilitate vor putea beneficia persoanele juridice sau fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent ori exercită profesii liberale, indiferent de forma de proprietate şi modul de organizare. Totuşi, procedura nu va fi aplicată pentru obligaţii fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări ce şi-a pierdut valabilitatea, pentru cele de a căror plată depinde acordarea sau menţinerea unei autorizaţii, precum şi pentru amenzi de orice fel care constituie venit la bugetul de stat.

Dobândă de 7,3% pe an pe perioada eşalonării

Pentru acordarea eşalonării la plată, solicitanţii trebuie să fi depus toate declaraţiile fiscale, să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti, să nu se afle în insolvenţă ori în dizolvare. În plus, în maximum 30 zile de la data acordului de principiu, trebuie constituite garanţii care să acopere suma eşalonată la plată, dobânzile datorate plus un procent de până la 50% din suma respectivă, în funcţie de perioada de eşalonare. Garanţiile vor putea fi constituite prin consemnarea unei sume la trezorerie, prin scrisoare de garanţie bancară ori prin bunuri evaluate de un expert independent. Nivelul dobânzii pe perioada eşalonării la plată va fi de 0,02% pe zi de întârziere, ceea ce înseamnă 7,3% pe an. În schimb, pentru rata achitată cu întârziere va fi percepută o penalitate de 10% din rata de eşalonare.

Resurse certe pentru pensii şi sănătate

Guvernul consideră că un astfel de grafic de plată eşalonată poate fi inclus într-un plan de redresare a firmei beneficiare, asigurând astfel viabilitatea acesteia. În plus, în document se arată că, prin încasarea cu ritmicitate a contribuţiilor de asigurări sociale, menţinerea în activitate a agenţilor economici şi, implicit, păstrarea locurilor de muncă, se realizează susţinerea bugetului de asigurări sociale de stat pentru plata pensiilor şi a bugetului de asigurări sociale de sănătate. Guvernul mai consideră că eşalonarea la plată este o formă de stimulare a plăţii voluntare a datoriilor şi de garantare a încasărilor la buget.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite