Boc anunţă o rectificare bugetară în această lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul va efectua înb acestă lună o rectificare bugetară, potrivit premierului Emil Boc. Acesta a declarat marţi în timpul vizitei la localitatea suceveană Dărmăneşti că în prezent se lucrează la reprioritizarea investiţiilor, astfel încât să fie redirijate fonduri pentru refacerea infrastructurii şi caselor distruse de inundaţii.

Aceasta va fi prima rectificare a bugetului pe 2010, iar premierul Emil Boc nu a precizat ce sume vor fi redirecţionate, spunând că acestea vor fi stabilite "după nevoi".

Şeful statului a declarat vineri că sinistraţii din judeţele afectate de inundaţii vor fi ajutaţi cu materiale de construcţie pentru a-şi reface locuinţele, el precizând că banii vor proveni de la bugetul de stat, după ce "se va tăia de la educaţie şi sănătate".

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional va reveni în România în 26 iulie şi va purta discuţii cu Guvernul de la Bucureşti până în 4 august. Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, declara la finalul lunii iunie că rectificarea bugetară se va face în urma discuţiilor cu delegaţia FMI.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite