Boc: Impozitul minim va fi eliminat începând din această toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat, astăzi, că impozitul minim va fi eliminat din această toamnă, iar cota unică de 16% va fi menţinută.

"Menţinerea cotei unice de 16% a fost şi se menţine obiectivul Guvernului", a spus premierul. Acesta a adăugat că scopul Executivului este să facă statul să consume cât produce. Executivul a anunţat încă de anul trecut, inclusiv în cadrul negocierilor cu FMI, că menţinerea TVA la 19% şi a cotei unice la 16% sunt obiective "de nenegociat".

Cu toate acestea, presat de reducerea cheltuielilor publice şi de decizia Curţii Constituţionale care a anulat reducerea pensiilor cu 15%, Boc a declarat că autorităţile au fost obligate, ca soluţie de urgenţă, să majoreze cota TVA.

Premierul a făcut referire la impozitarea progresivă, precizând că aceasta nu ar fi o măsură potrivită în acest moment. "Cota unică de 16% va fi menţinută. Vă spun sincer, impozitarea progresivă nu aduce ceea ce cred unii, că poate aduce mai mult la bugetul de stat. Am avut cotă progresivă în România şi ponderea veniturilor în PIB tot 30-31% a fost, fără un surplus. În 2005, cu introducerea cotei unice, a crescut ponderea veniturilor pe această componentă, deci nu avem motive să spunem că ar trebui eliminată cota, fiind şi un semn de stabilitate şi coerenţă a activităţii economice", a spus Emil Boc.

Şeful Executivului a motivat decizia de menţinere a cotei unice spunând că nivelul de 16% este un semn de stabilitate şi de coerenţă pentru mediul de afaceri.

"Impozitarea progresivă nu aduce cea ce cred unii, adică mai mulţi bani la bugetul de stat. Asta s-a demonstrat şi în trecut", a precizat premierul, prezent la lansarea "Cartei Albe a IMM-urilor din România 2010".

La rândul său, ministrul Economiei Adriean Videanu, a precizat că data de la care se va elimina acest impozit va fi 1 octombrie sau 1 noiembrie, decizia finală urmând a fi luată de Ministerul de Finanţe. "Cota progresivă nu are niciun fel de valenţă economică (...). Când avem peste 30% economie subterană şi autoconsum, introducerea unei asemenea măsuri va omorî salariile mari care au ieşit în economia fiscalizată, fără a ajuta salariile mici", a subliniat Videanu.

Potrivit declaraţiilor oficiale ale reprezentanţilor Ministerului de Finanţe, eliminarea impozitului minim va implica introducerea impozitului forfetar, oficialii din Finanţe lucrând în acest moment la normele lui de aplicare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite