Boc: Ieşirea din calendarul Legii salarizării poate amâna tranşa FMI. Guvernul are un plan B

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ministru Emil Boc a declarat că Executivul are un "plan B" în cazul Legii salarizării, pentru situaţia în care nu se respectă calendarul prevăzut pentru adoptarea actului, calendar de care depinde acordarea ultimei tranşe de la Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Amânarea tranşei va avea efecte negative asupra asupra finanţării deficitului bugetar şi implicit a salariilor şi pensiilor, atrage atenţia primul ministru.

Emil Boc a acuzat opoziţia de iresponsabilitate, arătând că reprezentanţii acestora "trag cu gloanţe oarbe în toate părţile" şi au "plăcerea sadică" de a periclita acordul încheiat de România cu FMI.

"Vă asigur că, în calitate de prim-ministru, ştiu ce trebuie să fac", a spus Boc, dând astfel garanţii că Executivul are "un plan B", fără a da mai multe detalii.

Şedinţa Parlamentului în care era programată citirea moţiunii de cenzură pe Legea-cadru a salarizării a fost suspendată de către preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care a anunţat că, în urma apelului nominal, sunt prezenţi doar 225 de parlamentari, nefiind întrunit cvorumul. Pentru ca şedinţa să se desfăşoare normal era necesară prezenţa în sală a cel puţin 236 de parlamentari.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite