Boagiu: Susţinem demersurile CE pentru anchetarea Aeroportului Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Transporturilor susţine demersurile CE de a investiga Aeroportul Timişoara  vizând eventuale tarife preferenţiale acordate companiei Wizz Air . Ministrul Anca Boagiu a precizat că va fi schimbată conducerea aerogării dacă acuzaţiile vor fi confirmate.

"Noi, ca minister, ca proprietar, nu şi ca administrator, am luat decizia să susţinem demersurile Comisiei Europene, dacă se va dovedi că schema aplicată este incorectă, vom lua măsurile care se impun, mergând până la schimbarea conducerii aeroportului. Din nefericire, această schemă se aplică încă din anul 2008. Vom vedea care este rezultatul investigaţiei ce urmează să fie făcută. Cert este că aeroportul îşi face, împreună cu managementul său, activitatea eficient", a afirmat ministrul Transporturilor Anca Boagiu, potrivit Mediafax.

Anca Boagiu a venit, sâmbătă, la Timişoara, unde a susţinut o conferinţă de presă la sediul PDL Timiş, iar apoi a vizitat şantierul autostrăzii Timişoara-Arad.

Comisia Europeană a deschis două investigaţii aprofundate cu privire la o schemă de sprijin pentru investiţii în aeroporturile regionale din România şi pentru a stabili dacă reducerile acordate de către aeroportul din Timişoara unor companii aeriene denaturează concurenţa.

"Comisia îşi exprimă îngrijorarea, în mod special, cu privire la faptul că acordurile încheiate între aeroportul din Timişoara şi Wizz Air ar putea conferi acestei companii aeriene un avantaj economic inechitabil faţă de concurenţii săi", se arăta într-un comunicat al CE.

Ministerul Transporturilor nu va acorda nicio "
suplimentare financiară" pentru autostrada Timişoara - Arad

După o vizită pe autostrada Timişoara - Arad, Anca Boagiu a declarat că ar trebui mai multă "mobilizare şi organizare", dar că este "un lucru bun" că acest tronson va fi terminat în acest an, urmând ca recepţia să fie făcută în primăvara anului viitor.

"Trebuie un pic mai multă mobilizare şi organizare pentru că nu sunt nici o sută de contructori. Dar atâta timp cât domnul Lucaci (directorul DRDP Timişoara, Sorin Lucaci - n.r.), directorul Regionalei de Drumuri şi Poduri, dă asigurări că va fi terminată lucrarea anul acesta, deci se va putea circula, urmând ca anul viitor, la începutul primăverii, să se facă recepţia, e un lucru bun", a precizat Anca Boagiu.

Ministrul Anca Boagiu a adăugat că ministerul nu va acorda nicio "suplimentare financiară" în cazul acestui contract.

Ministrul Transporturilor a menţionat că primeşte în fiecare săptămână rapoarte ale unor filmări ale şantierului autostrăzii Timişoara - Arad făcute din avion şi dacă, în urmă cu două luni, la ultima sa vizită pe acest şantier, nu era mulţumită de stadiul lucrărilor, acum acestea par să decurgă în grafic.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite