Boagiu: CFR îşi va plăti integral datoriile la energie în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problema datoriilor uriaşe pe care le are CFR la furnizorii de energie ar putea să se rezolve, în sfârşit, până la finele acestui an. Cel puţin aşa promite ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

CFR nu şi-a mai plătit de trei ani factura către furnizorii Enel, CEZ, E.ON şi cele trei filiale Electrica, iar restanţele au ajuns la 1,98 miliarde de lei. Din total, 831 de milioane de lei reprezintă penalităţi.

„Furnizorii de energie să nu-şi imagineze că vom ţine captive societăţile CFR ca să-şi facă ei profit. Acum intrăm în negocieri pentru penalităţi, care nu mi se par normale", a declarat Boagiu.

Cum s-au adunat penalităţile

„De vreme ce datoria nu s-a plătit de trei ani, normal că s-au adunat aceste penalităţi. Mai mult, a fost o perioadă în 2008 când nu am mai emis penalităţi, pentru că ni se promisese plata eşalonată. Suntem dispuşi să negociem plata penalităţilor", a precizat, pentru „Adevărul", Adrian Borotea, director pentru afaceri corporatiste al CEZ România.

Boagiu a mai spus că preţul plătit de CFR, respectiv 476 de lei pe MWh, este unul mare. Însă ceea ce nu ştie ministrul sau a omis să spună este că acest preţ nu este stabilit de furnizorii de energie, ci este unul reglementat de ANRE. Spre comparaţie, populaţia plăteşte 433 de lei pe MWh.

CFR nu poate fi deconectată de la reţeaua electrică pentru neplata facturii, ca orice alt consumator, fiind protejată de o lege specială. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite