Blue Air zboară şi la Frankfurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania low-cost Blue Air a inaugurat, la începutul acestei luni, prima cursă către Germania, pe relaţia Bucureşti - Frankfurt. Plata poate fi făcută şi on-line, iar biletul de avion poate fi

Compania low-cost Blue Air a inaugurat, la începutul acestei luni, prima cursă către Germania, pe relaţia Bucureşti - Frankfurt. Plata poate fi făcută şi on-line, iar biletul de avion poate fi printat pe imprimanta de acasă. Decolările către Frankfurt se fac de pe Aeroportul Băneasa în zilele de miercuri, vineri şi duminică.
"Am luat decizia înfiinţării acestei curse pentru că în zonă sunt foarte mulţi etnici români. Aeroportul Frankfurt Hahn se află în inima Germaniei, fiind aproape de oraşe foarte importante. În timp, dorim ca această destinaţie să devină una dedicată oamenilor de afaceri. Am reuşit să avem preţuri foarte mici, pentru că pe aeroportul Hahn ne-au fost oferite cele mai bune condiţii dintre toate destinaţiile pe care operăm", ne-a declarat Florentina Ivan, director marketing al companiei Blue Air.
Înfiinţată în anul 2004, compania Blue Air deţine trei aeronave de tip Boeing 737 şi operează pe 12 destinaţii din Italia, Spania, Olanda, Turcia, Franţa şi Germania. Până la sfârşitul lui 2007, Blue Air va mai cumpăra încă două Boeing 737.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite