Benzinăriile devin adevărate supermarketuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spaţii de joacă pentru copii, restaurante, magazine, acces la internet şi o multitudine de alte servicii conexe. Nu este vorba de un mall, ci de viitoarele staţii de benzină din ţara noastră,

Spaţii de joacă pentru copii, restaurante, magazine, acces la internet şi o multitudine de alte servicii conexe. Nu este vorba de un mall, ci de viitoarele staţii de benzină din ţara noastră, care urmează îndeaproape modelele europene.
Departe de a mai atrage clienţi prin preţul combustibilului, companiile din domeniul energetic încearcă sporirea numărului de cumpărători, în paralel cu fidelizarea celor deja existenţi, prin dezvoltarea facilităţilor oferite, dar şi prin lansarea de noi produse la pompă.
Petrom a fost prima companie care, în octombrie anul trecut, a anunţat un nou concept de staţie, Petrom V.
"În fiecare staţie Petrom V vor exista magazine Viva, restaurante şi spaţii de recreare, cum ar fi locul de joacă pentru copii", a declarat, pentru Adevărul, Gabriel Năstase, director de comunicare în cadrul companiei. Obiectivul pentru anul în curs este atingerea unui număr de 40 de asemenea staţii, urmând ca, până în 2010, numărul acestora să ajungă la 250, la nivelul întregii ţări. În plus, staţiile vor oferi servicii complete precum alimentarea maşinilor, verificarea presiunii roţilor şi spălarea parbrizelor. Investiţiile Petrom pe segmentul de marketing se vor ridica la 500 milioane de euro până în 2010.
Restaurante, magazine şi internet
Dacă în prezent, vânzările de produse alimentare şi nu numai, în staţiile de benzină reprezintă doar 10-15% din totalul profitului înregistrat la o staţie, este de aşteptat ca acest procentaj să crească cu peste 10%.
"Pe viitor, estimăm că ponderea vânzărilor din magazine va creşte rapid pentru produsele nespecifice, până la un procent de 25%, conform pieţei vest-europene", au precizat reprezentanţii Rompetrol. Staţiile deţinute de companie sunt dotate cu oferte diverse pentru atragerea clienţilor.
"În momentul de faţă, majoritatea staţiilor din reţeaua noastră beneficiază de conceptul
Hei
(restaurant, magazin şi un punct de acces la internet)", au precizat oficialii companiei. Strategia companiei prevede ca, până la sfârşitul anului, toate benzinăriile proprii din marile oraşe să dispună de acest concept. Pe lângă acestea, Rompetrol deţine şi benzinăriile de tip partener, în sistem de franciză, ce deţin în incintă magazine şi staţiile Express-benzinăriile mobile, care vor avea automate de cafea şi băuturi răcoritoare, precum şi un compresor pentru pneuri.
Clienţi atraşi de cardul de fidelitate
Introducerea cardului de fidelitate este o altă metodă folosită pentru atragerea şi fidelizarea cumpărătorului de carburant.
"şoferii pot economisi bani cu ajutorul cardurilor de carburant MOL care le permit să monitorizeze cu uşurinţă consumul, şi, în acelaşi timp, să cumpere anumite produse şi servicii, autorizate selectiv", spune Zsolt Szalay, CEO Mol România. Potrivit acestuia, deşi staţiile MOL din ţară au o ofertă variată, de la produse fast food, cartele GSM, şi până la jucării şi produse de îngrijire, cele mai apreciate servicii sunt spălătoriile, restaurantele, vânzările de rovignete şi asigurări.

În alte ţări, benzinăriile vând până şi televizoare
În Franţa, concurenţa companiilor petroliere este atât de acerbă atunci când vine vorba de servicii conexe, astfel încât nu mai există aproape nicio diferenţă între un magazin tradiţional şi cel din interiorul staţiilor. Mai mult decât atât, supermarketuri precum Carrefour au început să investească masiv şi în distribuţia de carburanţi, devenind concurenţi serioşi pentru staţiile de benzină. Potrivit revistei franceze "Capital", staţiile Carrefour au investit masiv şi în propriile magazine, astfel că, la nivelul anului trecut, au vândut în incinta staţiilor circa 20.000 de televizoare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite