BenQ Mobile a pus lacătul şi pe reprezentanţa din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucursala lucrează la un nou model de business, mult mai eficient din punctul de vedere al costurilor

Pe fondul falimentului care planează asupra operatorului german de telefonie mobilă BenQ, reprezentanţa din România a fost închisă la sfârşitul anului trecut. Oficialii filialei de la Bucureşti spun că, în momentul de faţă, lucrează la un nou model de business, negociind alte contracte.
"Din păcate, am fost nevoiţi să închidem şi reprezentanţa din România. Cu toate acestea, în prezent lucrăm la un nou model de business pentru a continua activitatea în toate ţările ca şi anterior procedurii de reorganizare, însă într-un mod mult mai eficient din punct de vedere al costurilor", explică reprezentanţii companiei-mamă.
În februarie, compania va adopta măsuri de restructurare
Cel mai probabil la începutul lunii februarie, spun oficialii, BenQ Mobile va fi în măsură să prezinte întreaga rază de acţiune a măsurilor de restructurare, precum şi scenariul viitor al businessului cu telefoane mobile al companiei. "Reprezentanţa din România a fost închisă, putem spune, la 31 decembrie 2006, însă acum ne aflăm în etapa reorganizării afacerii. La conducerea ei vor rămâne aceleaşi persoane, însă totul va lua o altă formă", a declarat, pentru Adevărul, Radu Dorian, Head of representativ Office Romania.
BenQ Mobile România nu a înregistrat nici o datorie
Pe piaţa autohtonă, BenQ Mobile nu a acumulat datorii, susţine directorul companiei în România. "Practic, reprezentanţa din România nu a înregistrat nicio datorie. Aceste datorii, la nivel de companie, au apărut din cauza imposibilităţii de a oferi service, însă şi această problemă a fost rezolvată, găsindu-se o soluţie de a oferi service atât pentru telefoanele GSM, cât şi pentru generaţiile care vor veni. Se pare că, la nivel de companie mamă vom ieşi din insolvenţă", este de părere Radu Dorian. BenQ Mobile activează pe piaţa telefoanelor mobile din ţara noastră începând din octombrie 2005. După primele şapte luni ale anului trecut, compania anunţa, pentru piaţa locală, o evoluţie pozitivă a cifrei de afaceri. Astfel, pentru perioada menţionată, compania a raportat o cifră de afaceri de peste 8,2 milioane de euro, şi estima pentru bilanţul anual, peste 16,5 milioane de euro. Compania oferea pieţei locale telefoane mobile, monitoare LCD, proiectoare, camere foto, accesorii şi calculatoare portabile. Deşi dinspre centrul de coordonare din Austria veşti bune încă nu au apărut, oficialii de la Bucureşti îşi păstrează optimismul: "Un lucru este cert: vom vinde în continuare telefoane BenQ în România", conchide Radu Dorian.
Majoritatea filialelor au fost închise
Închiderea majorităţii filialelor şi reprezenţantelor din ţările aflate în responsabilitatea BenQ Mobile reprezintă una dintre măsurile adoptate de către conducerea companiei, cu acordul tribunalului pentru insolvenţă (Tribunalul Comercial din Viena) şi al administratorului de insolvenţă numit de către tribunal. Centrul de coordonare din Austria (BenQ Mobile CEE GmbH pe scurt: "BenQ Mobile") trece în prezent printr-o procedură judecătorească de insolvenţă în vederea restructurării datoriilor şi obligaţiilor companiei, dar şi a companiei în sine. Discuţiile pentru salvarea operatorului german de telefonie mobilă, aflat în stare de faliment, au eşuat, în condiţiile în care niciun investitor nu a prezentat o ofertă până la sfârşitul anului trecut.
BenQ Mobile a solicitat, în septembrie 2006, declanşarea procedurilor de faliment în cazul operaţiunilor din Germania, care reprezintă cea mai mare parte a activităţilor sale, la un an după preluarea diviziei neprofitabile de telefonie mobilă a grupului Siemens.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite