VIDEO Bechtel nu va mai face decât o treime din Autostrada Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul cu Bechtel va fi reziliat pentru aproape 300 de kilometri din autostrada Transilvania la care compania americană nu a început lucrările, au declarat surse din Ministerul Transporturilor citate de gândul.info. Practic, Bechtel va finaliza doar lucrările începute pe cele două secţiuni, 2B, Câmpia Turzii - Gilău şi 3 C, Suplacu de Barcău - Borş, reprezentând 118 kilometri din cei 415 ai autostrăzii.

„O parte din renegocierea contractului presupune ca Bechtel să renunţe la loturile în care nu au început lucrul voluntar“, au declarat sursele citate. Reprezentanţii Bechtel nu au vrut să comenteze, menţionând doar că lucrează la un comunicat oficial pe care-l vor da publicităţii ceva mai târziu.

Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro, pentru construcţia unui traseu de 415 kilometri, dar porţiunea construită până în prezent cu finanţarea statului, la şapte ani de la lansarea proiectului, depăşeşte cu puţin 10% din traseul total.

E gata doar 12% din proiect

Până în prezent au fost construiţi doar 52 km din autostradă, iar lucrările sunt oprite de la începutul anului, din lipsă de fonduri. Lucrările ar urma să fie reluate în toamnă, după ce statul va achita o parte din datoriile acumulate faţă de constructorul american. Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România avea în luna mai o datorie către Bechtel de 90,4 mililoane de euro, la care se adaugă TVA în valoare de 90,3 milioane de lei.

Vezi pe forbes.ro cine este "drumarul" care construiește locuințe sociale în Gabon şi o autostradă în Irak

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite