Băsescu: Nu se pune problema reducerii de pensii sau de salarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, luni seară, concluziile întâlnirii Consiliului European, la care a participat duminică, pentru a "diminua volumul de speculaţii pe seama întâlnirii", după cum a explicat el.  Înainte de a pleca la Bruxelles, sâmbătă, Băsescu a adoptat cea mai dură poziţie de până acum faţă de liderii şi politicile UE. 

Iată principalele declaraţii ale şefului statului

Concluziile discuţiilor de astăzi

- Din cauza situaţiei economice din UE şi a situaţiei regionale, influenţată în special de Grecia, bugetul pentru 2012 trebuie să fie extrem de prudent, nu pentru că nu am găsi bani să finanţăm deficitul, ci pentru că finanţarea acestuia va fi extrem de scumpă.

- Din păcate, avem foarte mari probleme la facturarea lucrărilor pe fonduri europene. Fac un apel la instituţiile centrale să accentueze procesul de facturare pentru că în lipsa facturilor şi în absenţa banilor europeni, cheltuim bani de la buget.

- S-au cheltuit bani din buget care, din cauza sistemului deficitar de facturare, nu au putut fi decontaţi. De la Comisia Europeană am primit aproape 4% din fonduri, însă, în realitate, am cheltuit 14,8%.

- Trebuie revizuită ţinta de deficit. Datorită costurilor de finanţare este bine să abordăm bugetul 2012 cu un deficit mult mai mic de 3% din PIB. Cât va fi acest mult mai mic trebuie să analizeze Guvernul, să găsească soluţii de împrumut din piaţa internă şi externă din cauza nivelul nesatisfăcător al dobânzilor nu doar pentru România.

- Orice lucru adevărat nu deranjează pe nimeni din UE. Am înţeles că unii şi-au dat ochii peste cap din cauza a ceea ce am spus în weekend. Da, România are o problemă din cauza întârzierii unei decizii despre Grecia. Adevărul nu deranjează pe nimeni, dar ne-am obişnuit să ne luăm mereu căciuliţa în mână.

- Cei cu responsabilităţi politice trebuie – miniştrii şi primul ministru -  să se ocupe direct de procesul de absorbţie a fondurilor europene.

- Trebuie urmărită decontarea proiectelor pe fonduri europene.

- La 1 august, CDS-ul (costul asigurării contra riscului de default) României pentru împrumuturi pe 5 ani era 137 de puncte de bază. Este o indicaţie cu dobânzile care s-ar aplica la creditare. La 26 septembrie, două luni mai târziu, CDS-ul României era 367 de puncte de bază, fără ca România să facă un pas greşit. Este o conjunctură economică ce ne obligă la prudenţă.

- Toţi care înţeleg, cel puţin cei care au cunoştinţe despre cum funcţionează un buget de stat, ştiu foarte bine că un stat nu are de finanţat doar deficitul din anul în curs, ci şi pe cele din anii anteriori. Invitaţia mea la prudenţă, la responsabilitate şi la corectă informaţie a populaţiei este o obligaţie. Nu se poate trece de acest episod doar prin a fi solidari.

- Ungaria stă mai bine ca noi, ei au la împrumuturile pe cinci ani 339 de puncte de bază.

- România nu stă rău, dar situaţia din piaţă este nepropice finanţărilor. Un obiectiv major al Guvernului este să limiteze prin buget procentul de îndatorare. Până în 2008, bugetul a fost ajutat de procesele masive de privatizare – BCR, Petrom.

- Bugetul de stat nu mai are sursa fondului proprietăţii de stat care, pe măsură ce privatiza, trimitea banii trezoreriei, iar în Parlament se dădeau în veselie ajutoare, dar nu se contruia niciun kilometru de autostradă.

- Bugetul nu trebuie să afecteze investiţiile

- Investiţia publică este un motor sigur de creştere, ne-a permisă să menţinem încă un nivel acceptabil al şomajului.

- Reduceri de cheltuieli trebuie făcute pentru protejarea investiţiilor, dar nu ştiu unde se vor face aceste reduceri, trebuie ca Guvernul să analizeze acest lucru.

- Reducerea deficitului trebuie să fie acompaniată de menţinerea nivelului investiţiilor publice

- România s-ar încadra foarte bine cu un deficit de 3% şi o datorie de 31%. Dar situaţia din piaţă ne arată că, în ciuda acestor parametri, riscul de îndatorare excesivă există, însă poate fi compensat printr-o serie de măsuri  guvernamentale.

- Vom stabili dacă pensiile vor fi indexate în 2012. Nu se vor tăia sau impozita suplimentar pensiile. În rest, Guvernul şi Ministerul de Finanţe analizează indexarea.

- Reduceri de cheltuieli trebuie făcute pentru protejarea investiţiilor. Nu ştiu de unde, dar trebuie analizat de guvern.

-  Trebuie găsite soluţiile cu cel mai mic impact pentru reducerea deficitului sub 3%. Nu o luaţi ca bătută în cuie, e o speranţă doar. În niciun caz nu se pune problema reducerii de pensii sau de salarii.

Despre recapitalizarea băncilor

- Eu am ridicat problema recapitalizării băncilor şi ieri, în Consiliu. Nu am pus sub semnul întrebării cifra acreditată, aceea de a se pune la dispoziţia băncilor 100 de miliarde de euro pentru recapitalizare. Problema ridicată de mine este dacă sumele cu care sunt recapitalizate acestea acoperă şi nevoia noastră ca filialele lor din România să-şi menţină nivelul de expunere pe anul acesta şi anul viitor.

- L-am mandatat pe ministrul Finanţelor ca, la întâlnirea miniştrilor de Finanţe din UE de miercuri, să insiste pentru introducerea unui paragraf în vederea menţinerii gradului de expunere a acestor bănci pe piaţa autohtonă.  Dacă la această întâlnire nu se reuşeşte introducerea acestui paragraf, va trebui să încerc să o introduc în Consiliu.

- Evaluarea europeană este că băncile au nevoie de 109 miliarde de euro, iar evaluarea FMI este că au nevoie de 270 de miliarde de euro. În analiza mea a intrat şi posibilitatea ca evaluarea europeană să nu ţină cont şi de expunerea acestor bănci pe statele din afara zonei euro.

Despre subiectele abordate la Bruxelles

-  Am dorit să stabilim o poziţie şi o viziune comună cu privire la discuţiile şi rezultatele evaluării care va începe mâine, legat de realizarea programului cu FMI şi UE, precum şi perspectivele pentru viitor

-  Am dorit să stabilim şi poziţia pentru următorul Consiliu European, care va avea loc miercuri.

-  Miercuri se vor lua deciziile finale privind Grecia, fondul de urgenţă al UE şi recapitalizarea băncilor. Cu această ocazie, am analizat împreună situaţia economiei europene.

-  Am discutat despre absorbţia fondurilor europene. Un punct extrem de important a fost legat de posibilitatea pe care o are bugetul de stat, dar şi piaţa bancară din România de a susţine un deficit bugetar şi dacă da, unde ar trebui să se situeze acesta.

- Am discutat despre nevoia de transparentizare a bugetului de stat. I-am avertizat pe miniştri că trimit înapoi în Parlament bugetul dacă nu e transparent şi nu arată exact unde se duc banii.

- Am discutat despre nevoie creării de locuri de muncă prin deschiderea de exploataţii miniere – aur, argint.

********************************************
Mâine, Traian Băsescu se va întâlni cu preşedintele Comisiei Europene, José Manul Barroso.

Sâmbătă, preşedintele Băsescu a făcut o serie de declaraţii dure la adresa liderilor UE.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat atunci că dobânzile plătite de stat pentru a se împrumuta au ajuns la un "nivel inacceptabil", acesta fiind costul pe care România îl plăteşte pentru consolidarea sistemului bancar european, pentru că avem filiale româneşti ale băncilor din zona euro.

Şeful statului a precizat, înainte de plecarea spre Bruxelles, unde a participat, duminică, la reuniunea Consiliului European de toamnă, că unul dintre subiectele de dezbatere este legat de stabilitatea sistemului bancar prin recapitalizare.

Totodată, Băsescu a declarat atunci că România nu poate plăti la nesfârşit indeciziile liderilor europeni din zona euro, referindu-se la situaţia Greciei.

Rămâi pe www.adevarul.ro pentru a urmări în timp real cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Băsescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite