Băsescu: România, una dintre ţările care au ieşit cu cele mai mici costuri din recesiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Convenţia Naţională a PDL, că România este „una dintre ţările care au ieşit cu cele mai mici costuri din recesiune".

„Suntem una din ţările care au ieşit cu cele mai mici costuri din recesiune, cu cele mai mici împrumuturi, cu cele mai mici finanţări pentru a scoate bănci din criză. Noi nu am avut asemenea costuri. Ceea ce înseamnă că ne-am creat condiţiile pentru o relansare economică solidă", a spus şeful statului.

Acesta le-a transmis membrilor PDL că reformele trebuie continuate. „N-aveţi decât o soluţie: continuaţi! România are nevoie de ce aţi început să faceţi, dar mai mult decât orice are nevoie să terminaţi ce aţi început", a punctat Băsescu.

Şeful statului a mai transmis partidului de guvernământ că, în 2011, trebuie să găsească formule de simplificare a sistemului de taxe şi impozite în România. „Sunt multe. S-a făcut o primă etapă, trebuie s-o faceţi şi pe cea de-a doua şi trebuie să priviţi cu atenţie la ceea ce se întâmplă în economia de stat", a subliniat preşedintele.

Acesta s-a referit la reformarea companiilor de stat, în caz contrar România riscând să devină necompetitivă şi să-şi facă tot mai multe datorii.

„Fără a face şi sectorul de stat performant, există riscul să împingeţi România în situaţia unor state din zona euro...Sau să împingeţi România spre datorii uriaşe. Sunt state mari şi vechi ale UE ale căror datorii publice au depăşit 100% din PIB", a mai arătat Băsescu.

Guvernul şi-a asumat, în cadrul ultimei înţelegeri de tip preventiv încheiată cu FMI, să privatizeze, să lichideze sau să reorganizeze companiile de stat.

Potrivit Consiliului Fiscal, companiile de stat au o pondere mult mai ridicată a arieratelor acumulate în cifra de afaceri decât companiile private, iar cea mai mare parte a datoriilor sunt către bugetul general consolidat, în special către bugetul de asigurări sociale.

Spre deosebire de acestea, firmele private au către furnizori cele mai multe facturi neplătite. Primele zece companii de stat, clasate din punctul de vedere al plăţilor restante, însumează aproximativ 73% din totalul datoriilor întreprinderilor publice.

Creşterea arieratelor este pronunţată mai ales în sectoarele feroviar şi minier. Suma totală a datoriilor primelor 150 de companii de stat era, la sfârşitul anului trecut, de 21,5 miliarde de lei, faţă de 18 miliarde de lei la finalul lui 2009.

Cea mai îndatorată era CFR SA, cu arierate de 5,2 miliarde de lei, urmată de Compania Naţională a Huilei, cu un debit de 4,8 miliarde de lei.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite