Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Barbarii noştri şi ai lor

23 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Grigore Cartianu  | 

Barbarii noştri şi ai lor

Barbarii noştri şi ai lor

 

Multe întrebări, ieri, în legătură cu demersul ziarului „Adevărul” de a pune la zid huliganismul extrem. Cele mai frecvente: 1. de ce „ne-am umilit” să cerem scuze?; 2. ce s-a întâmplat atât de grav?; 3. dar ungurii nu ne-au înjurat... şi nu ne-au făcut ţigani?... şi n-au venit cu steagul Ungariei Mari?... şi nu ne-au stropit cu bere în gări?... şi n-au făcut prăpăd?... S-o luăm în aceeaşi ordine.

1. Am recurs la scuze pentru că aşa am gândit noi că e civilizat şi frumos. Când căţelul cu care ai ieşit la plimbare face pipi pe papucii doamnei de la parter, corect e să-i prezinţi scuze. Chiar şi dacă doamna cu pricina lucrează la bordel!

2. Ziarul „Adevărul” condamnă orice barbarie de pe stadioane. Aşa am făcut şi după numeroasele vandalisme ale dinamoviştilor, şi după seria de sălbăticii din Ghencea, şi după nenorocirile timişorenilor la Târgu-Jiu. Ceea ce s-a întâmplat la meciul Steaua – Ujpest nu e însă o barbarie „de serie”, o ticăloşie „tradiţională”. Mesajul acela de pe banner a depăşit graniţele stadionului, ale fotbalului, atingând abjecţia supremă. Ţintă n-a fost doar galeria adversă sau naţiunea maghiară, ci fiinţa numită femeie. Asta înseamnă întoarcerea în comuna primitivă, iar aşa ceva nu putem accepta!

3. Sigur că şi ungurii au decerebraţii lor, aşa cum şi noi avem decerebraţii noştri. De altfel, orice naţiune îşi are doza ei de barbari. Contează însă ce faci cu aceşti barbari. Îi pui cu botul pe labe? Îi tolerezi? Îi încurajezi? Ei bine, noi am ales să-i punem cu botul pe labe pe barbarii noştri. Îi tratăm pe bolnavii noştri. De maghiari să se ocupe maghiarii, căci au şi ei medicii lor.

Pentru un tratament eficient, trebuie să punem diagnosticul corect: milioane de români civilizaţi sunt umiliţi, uneori terorizaţi, de câteva sute de homusculi români; milioane de maghiari civilizaţi sunt umiliţi, uneori terorizaţi, de câteva sute de homusculi maghiari. Tratamentul corect este să ne dăm mâna, aceste milioane de româno-maghiari civilizaţi, pentru a curăţa cangrena sutelor de româno-maghiari decerebraţi. Bisturiul poate face minuni! Bisturiul legii, evident.

Am ales să facem noi primul pas. De ce să ne întrecem în barbarie cu ungurii sau cu orice altă naţiune? Haideţi să ne întrecem în civilizaţie! Lumea îl va aprecia pe cel tolerant şi-l va detesta pe cel agresiv.

Dacă nemţii şi francezii - care s-au decimat sute de ani, inclusiv în două războaie mondiale - ar fi mers la infinit pe principiul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, s-ar mai măcelări şi azi. Dar au ales să îngroape armele, să topească ura, să alunge duşmănia.

Nu vom permite câtorva sute de primate să ne răpească şansa unei reconcilieri istorice româno-maghiare! Mai ales că subomul din peluză, care se bate azi cu ungurul, se va bate mâine cu dinamovistul, cu rapidistul sau cu timişoreanul. Decerebraţii nu au patrie, nici etnie, ci doar o acută lipsă de creier.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole