Banii europeni nu au venit la magiunul de Topoloveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a pierdut 730.000 de euro din banii europeni pentru că deţine doar un singur produs cu denumite de origine protejată, iar fondurile au fost alocate pentru grupuri de producători, a declarat, miercuri, directorul general al SC Sonimpex Serv Com SRL, compania care produce magiunul de Topoloveni, şi unic proprietar al acestei afaceri, Bibiana Stanciulov.

"Banii europeni erau oferiţi printr-un program de promovare doar pentru grupurile de producători, iar magiunul de Topoloveni este singurul produs din România cu denumire de origine protejată, respectiv cu indicaţie geografică protejată. Grup de producători înseamnă cel puţin doi. Consider că se putea face excepţie având în vedere că această indicaţie geografică din România este reprezentată în momentul de faţă de un singur produs", a precizat Stanciulov, citată de Agerpres.

Aceasta a subliniat că reprezentanţii europeni au sugerat firmei Sonimpex găsirea unui alt producător din celelalte state europene, în condiţiile în care la nivel european sunt 660 de produse cu denumite de origine protejată.

"Banii s-au pierdut pentru că sunt singură şi consider că este inuman să pedepseşti un om pentru că nu mai este urmat de altcineva. Acum, trebuie să batem la uşile şi porţile altor ţări ca să găsim un alt producător din cei 660 existenţi la nivel european să putem face un grup şi să putem accesa aceste fonduri'', a mai adăugat directorul general al Sonimpex.

Şefa Sonimpex a declarat că va încerca să găsească pentru următoare sesiune din program, respectiv în toamnă, un producător european pentru accesa aceste fonduri, care reprezintă 50% contribuţia UE, 30% a statului respectiv şi 20% a producătorului. "Mă voi bate din nou în septembrie pentru accesarea acestor fonduri, iar dacă nu voi reuşi voi merge la UE să solicit o derogare să le pot accesa şi singură. Pe de o parte, UE impune nişte reguli, iar pe de altă parte România este penalizată că nu poate accesa fondurile europene. Consider că nu este corect'', a arătat Bibiana Stancilov.

Acest program a fost destinat promovării magiunului de pune Topoloveni pe piaţa externă, în special pe piaţa germană. "Am ales Germania pentru că este o ţară stabilă şi cu anumită putere economică. A fost foarte bine gândit acest program pe pe şapte trimestre, cu degustări şi alte acţiuni de promovare şi marketing. În momentul în care nu guşti produsele mele şi compari doar preţul cu al altor produse fără să citeşti eticheta nu cred că este corect să spui că produsele sunt scumpe", a subliniat directorul general al companiei.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite