Bani grei de la UE pentru firmele mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de azi, până la 16 august, producătorii care deţin companii cu peste 250 de angajaţi pot să depună cereri de finanţare pentru dezvoltarea afacerii. Prin programul operaţional „Creşterea competitivităţii economice“ puteţi obţine cel mult 20 de milioane de lei pe proiect, dacă asiguraţi o cofinanţare de 50%.

PDF Ghidul solicitantului, varianta integrală

Întreprinderile mari care vor să investească în unităţi de producţie şi/sau în achiziţia de echipamente şi tehnologie pot solicita, începând de azi, fonduri nerambursabile în valoare totală de 400 de milioane de lei. Sesiunea de prezentare a cererilor de finanţare durează până la 16 august, iar documentaţia necesară se va depune la sediul Ministerului Economiei din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 152. Valoarea finanţării nerambursabile pentru un proiect este de maximum 20 de milioane de lei, iar bugetul alocat întregului program este de 400 de milioane de lei.

Cine poate fi eligibil

Perioada maximă de implementare a unui proiect este de doi ani. Pentru a fi eligibili, solicitanţii trebuie să fie înregistraţi în România, să aibă peste 250 de angajaţi sau să aibă o cifră de afaceri anuală netă de peste 50 de milioane de euro ori să nu se încadreze în categoria IMM definită de legislaţia în vigoare.

Potrivit Ministerului Economiei, proiectele eligibile în cadrul acestei sesiuni vizează, în principal, „investiţiile productive şi pregătirea pentru concurenţa pe piaţă a întreprinderilor mari, construcţia/modernizarea spaţiilor de producţie, achiziţia de noi echipamente, tehnologii şi know-how, îmbunătăţirea calităţii produselor şi a serviciilor oferite".

Specialiştii care se ocupă de implementarea programului european au declarat pentru „Adevărul" că beneficiarii din teritoriu trebuie să asigure din surse proprii 50% din totalul cheltuielilor eligibile sau 60% dacă au sediul în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov. De asemenea, specialiştii au mai precizat că utilajele, echipamentele, instalaţiile etc. „pot fi achiziţionate şi dinafara UE, important este să fie noi, nu de la second-hand". Oricum, experţii vă recomandă să citiţi cu mare atenţie normele interne de achiziţie prevăzute în Ghidul solicitantului - document postat pe site-ul Ministerului Economiei şi pe adevarul.ro.

Activităţi agreate

Beneficiarii pot solicita finanţare pentru următoarele activităţi: crearea unei noi unităţi de producţie (fabrică/secţie/instalaţie), excepţie făcând proiectele care derivă sau care implică delocalizarea unor activităţi similare ori transferul unei capacităţi de producţie dintr-un stat membru UE extinderea unei unităţi existente pentru creşterea capacităţii de producţie diversificarea producţiei prin lansarea de noi produse modernizarea întreprinderii.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite