Bani pentru gospodăriile şi firmele mici de la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreprinzătorii din mediul rural pot accesa Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă pentru a-şi finanţa producţia ori procesarea de bunuri destinate vânzării pe piaţa liberă.În

Întreprinzătorii din mediul rural pot accesa Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă pentru a-şi finanţa producţia ori procesarea de bunuri destinate vânzării pe piaţa liberă.
În categoria solicitanţilor eligibili intră micii investitori, IMM-urile şi în special întreprinderile procesatoare care îşi desfăşoară activitatea în judeţele: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Sălaj, Vâlcea, Sibiu, Covasna, Buzău, Vrancea, Bacău, Harghita, Neamţ şi Suceava. Banca prin intermediul căreia se poate accesa Fondul este Romexterra. Aceasta va acorda subîmprumuturi beneficiarilor şi grupurilor de beneficiari pentru: finanţarea îmbunătăţirii şeptelului, prelucrării produselor alimentare, agroturismului şi industriilor rurale; furnizarea de capital circulant pentru întreprinderile productive şi finanţarea stocurilor pentru comercializarea produselor de larg consum şi agroalimentare.
Categorii de împrumuturi:
Ă credite pentru gospodării maximum 4.000 USD destinate micilor investitori, gospodărie, producţie primară şi turism rural;
Ă credite agricole între 4.000 şi 10.000 USD destinate producţiei primare, prelucrării reduse, activităţii comerciale
Ă credite pentru turismul rural suma maxim admisă este de 20.000 USD;
Ă credite comerciale între 10.000 şi 150.000 USD aplicabile în special întreprinderilor procesatoare, care creează pieţe de desfacere pentru producătorii primari şi generează un efect de multiplicare. Aici se pot include şi proiecte cofinanţate cu programul SAPARD. Finanţatorii precizează că activitatea de creditare se va concentra în principal pe beneficiarii situaţi în zona de munte şi deal a judeţelor menţionate. Totuşi, proiectele localizate în zonele urbane şi/sau zonele de şes din aceste judeţe vor fi eligibile dacă fac dovada unor legături puternice cu producătorii din zona montană sau de deal de exemplu, achiziţionarea de materie primă din aceste zone. Deoarece, Romexterra nu are unităţi în toate judeţele incluse în cadrul proiectului, se acceptă ca solicitanţii de credite să se poată adresa şi altor unităţi teritoriale ale băncii din judeţe limitrofe, dacă proiectele ce urmează a fi finanţate se află în zona eligibilă.Pentru accesarea fondurilor în cadrul acestui proiect, beneficiarii eligibili pot colabora cu direcţiile judeţene pentru agricultură şi dezvoltare rurală din zona proiectului, în vederea obţinerii de asistenţă pentru îndeplinirea cerinţelor impuse prin normele specifice proiectului. Moneda creditului este dolarul SUA. Dobânda se calculează în funcţie de dobânda la DST comunicată pe site-ul FMI (www.imf.org) pentru anul în curs, respectiv 4,05%, la care se adaugă dobânda băncii intermediare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite