Băncile centrale sunt pregătite pentru un rezultat negativ al alegerilor din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile centrale au anunţat că sunt pregătite cu lichidităţi de urgenţă pentru stabilizarea pieţelor în situaţia în care alegerile de sâmbătă din Grecia vor cauza turbulenţe. După publicarea informaţiei, la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de ieri, valoarea acţiunilor europene a crescut. 

Problemele din Grecia au fost discutate de oficialii celor mai puternice state din lume care s-au întâlnit zilele trecute în cadrul summitului G20 în Los Cabos, Mexico. Atât şefii statelor, cât şi miniştrii de finanţe vor urmări îndeaproape alegerile din Grecia. Potrivit Forbes.com, dacă Alexis Tsipras, reprezentantul partidului de stânga Syriza Party, va câştiga alegerile, este foarte probabil ca pieţele din întreaga lume să intre într-o criză.

Află cum va contribui Uniunea Europeană

Din acest motiv, oficialii G20 au anunţat pentru Reuters că pentru a evita un posibil blocaj al creditării, băncile centrale sunt pregătite să injecteze lichidităţi de urgenţă. Nu a fost încă făcut public un întreg plan de acţiuni, însă pentru început, principalii factori de decizie politică vor lua toate măsurile pentru a asigura stabilitatea sistemului global financiar.

Rezerva Federală colaborează cu băncile centrale

Rezerva Federală a concretizat deja cu principalele bănci centrale acorduri prin care va asigura lichidităţi în dolari americani, la dobânzi mici. În septembrie 2011, FED, BCE, şi băncile centrale din Anglia, Japonia şi Elveţia au stabilit să ofere băncilor linii de finanţare nelimitate în moneda americană prin diversificarea oportunităţilor de finanţare. Mai exact, aceştia au pus la dispoziţie trei operaţiuni de finanţare cu lichidităţi, cu o perioadă medie de maturitate de 3 luni pentru a evita un blocaj de lichiditate asemănător cu cel de după eşecul Lehman.

De asemenea, în timp ce sunt puse la punct aceste proceduri, băncile centrale vor continua să cumpere bonduri, să intervină pe pieţele valutare şi chiar se vor coordona în luarea măsurilor de relaxare monetară cantitativă.

Află ce va face Rezerva Federală

De cealaltă parte, pieţele sunt în criză de patru luni, şi nici una dintre măsurile luate de factorii de decizie nu a fost utilă. Weekendul trecut, Uniunea Europeană a anunţat că va recapitaliza băncile din Spania cu 100 de miliarde de euro şi deja valoarea acţiunilor din întreaga lume a scăzut. În timpul ultimei şedinţe de tranzacţionare, randamentul titlurilor de stat pe zece ani a crescut până la 7%.

Potrivit agenţiei Fitch, fondurile monetare de investiţii din Statele Unite au tăiat expunerile din zona euro cu 63% începând cu sfârşitul lunii mai 2011.

Posibilitatea ca Grecia să părăsească zona euro este foarte mare. Tsipras a anunţat deja că nu va face nici un fel de coaliţie cu partidele majoritare din Grecia, şi este împotriva oricărei măsuri de austeritate. Dacă Tsipras va câştiga, luni pieţele vor intra in criză.

Bursele au înregistrat creşteri

La aflarea rezultatelor discuţiilor, acţiunile bancare globale tranzacţionate pe bursa din New York au crescut. Citigroup, JPMorgan Chase, Goldman Sachs şi Morgan Stanley au înregistrat mari câştiguri în a doua parte a ultimei şedinţe de tranzacţionare. La fel s-a întâmplat cu Deutsche Bank, HSBC, Banco Santander şi Barclays.

Află care este probabilitatea unei coordonări a băncilor

Dat fiind faptul că evoluţia crizei datoriei suverane din Europa părea a se apropria de final, sentimentul că situaţia economică a zonei euro era un punct de reper pentru investitorii de pe întreg mapamondul, aproape că dispăruse.

De la momentul în care a apărut posibilitatea unui faliment al Greciei, investitorii din întreaga lume au început din nou să fie influenţaţi negativ de situaţia din Europa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite