Băncile acordă mai puţine credite pentru firme şi populaţie. Finanţarea statului este prioritară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creditele pentru firme şi populaţie au scăzut în februarie cu 0,7% în termeni reali, mai accentuat pe segmentul finanţărilor în lei, împrumuturile în valută pentru populaţie fiind singura componentă care a înregistrat uşoară creştere, băncile concentrându-se în continuare pe finanţarea statului.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit s-a redus în luna februarie 2012 cu 0,1% (-0,7% în termeni reali) faţă de luna ianuarie 2012, până la 222,28 miliarde lei.

Creditul în lei s-a diminuat cu 0,4% (-1,1%în termeni reali), la 80,3 miliarde lei, respectiv cu 0,3% pe partea de populaţie (34,6 miliarde lei) şi cu 0,5% pe segmentul firmelor (45,6 miliarde lei), potrivit Mediafax.

În acelaşi timp, creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 0,1%, la 141,97 miliarde lei.

Exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 11,3 milioane euro. Pe componente, creditul în valută a urcat cu 0,4% ca sold aferent populaţiei ( 69,7 miliarde lei) şi a coborât cu 0,2% în cazul firmelor, la 72,2 miliarde de lei.

În ultimele 12 luni, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 7,6% (4,9%în termeni reali), pe seama majorării cu 4,3% a componentei în lei (1,7% în termeni reali) şi cu 9,5% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 6,1%).

Creditul în valută reprezintă peste 63% din total credit neguvernamental.

BNR nu publică date lunare privind structura pe devize a creditului în valută şi evoluţia netă a acestora.

Creditul guvernamental s-a majorat în februarie 2012 cu 4,5%, până la 77,03 miliarde lei, iar pe ultimele 12 luni consemnează o creştere de 23% (19,9% în termeni reali). Creditele acordate pentru administraţia centrală, administraţiile locale, administraţiile sistemelor de asigurări sociale au avansat cu 150 de milioane lei, la 8,81 miliarde lei, în timp ce titlurile de valoare emise de stat au urcat cu 4,8%, de la 65 miliarde lei la 68,22 miliarde lei.

În a doua lună a anului, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat cu 0,3%, până la 188,58 miliarde lei, reprezentând 84% din total credit neguvernamental.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,4%, până la 74,86 miliarde lei, sold cu 13,6% peste februarie 2011(10,8% în termeni reali).

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au redus cu 0,8%, până la 51,92 miliarde lei, dar soldul rămâne cu 16,9% peste nivelul din februarie 2011 (13,9% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au scăzut cu 0,2%, până la nivelul de 61,78 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au diminuat cu 0,4%, până la 14,20 miliarde euro).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au scăzut cu 0,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au redus cu 3,4%), depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 4,3% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,1%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 8,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 11,4%).

Masa monetară în sens larg (M3) a crescut în februarie cu 0,5% (-0,2 la sută în termeni reali?), la 217,64 miliarde lei, iar în ultimele 12 luni a urcat cu 9,9% (7,1% în termeni reali).

Masa monetară în sens restrâns M1(numerar în circulaţie şi depozite overnight), s-a redus cu 0,3% în februarie, ca urmare a scăderii cu 1,7% a depozitelor overnight (55 miliarde lei), compensată parţial de creşterea numerarului în circulaţie cu 2,2%, la 31,1 miliarde lei. În ultimle 12 luni, numerarul în circulaţie a urcat cu 15%.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite