Ponta s-a întâlnit cu vicepreşedintele Băncii Mondiale la o conferinţă despre modernizarea administraţiei publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul trebuie să rezolve provocările legate de administraţia publică dacă vrea să aibă succes pe termen mediu, deoarece amânarea unor reforme necesare de mult timp au erodat perspectivele economice, a declarat, vineri, vicepreşedintele regional al Băncii Mondiale, Philippe Le Houerou.

El s-a întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Victor Ponta, cei doi participând la conferinţa cu tema "Modernizarea Administraţiei Publice în România".

"Guvernul trebuie să rezolve provocările legate de administraţia publică dacă vrea să aibă succes pe termen mediu. Este clar că şansele de creştere economică sunt influenţate de calitatea administraţiei publice. Amânarea unor reforme necesare de mult timp au erodat perspectivele economice, iar, invers, creşterea calităţii actului de guvernare poate aduce beneficii concrete", a spus Le Houerou.

Acesta a arătat că o administraţie publică onestă şi instituţii de reglementare imparţiale sunt în măsură să atragă investiţii care să asigure o creştere economică sănătoasă.

"Reforma administraţiei publice este critică pentru dezvoltarea României pe termen lung şi pentru capacitatea sa de a absorbi fonduri europene pe termen mediu. O administraţie publică profesionistă şi onestă este o componentă critică a unui mediu de afaceri sănătăos. În mod particular, instituţii de reglementare competente, de încredere şi imparţiale, care să fie capabile să aplice şi să impună mecanismele de piaţă, sunt esenţiale pentru încrederea investitorilor. Totodată, o administraţie publică competentă este esenţială pentru un sistem fiscal sănătos şi pentru utilizarea efcientă a resurselor publice în vederea creşterii investiţiilor", a mai declarat vicepreşedintele Băncii Mondiale.

Premierul Victor Ponta a mulţumit pentru faptul că board-ul Băncii Mondiale a aprobat, marţi, acordarea unui împrumut în valoare de 1 miliard de euro către statul român şi a arătat că pentru Guvern prioritară va fi implemnetarea proiectelor convenite cu instituţia financiară.

În acest context, Ponta a arătat că Guvernul nu mai este sub presiunea alegerilor, dar trebuie să confirme, prin măsuri economice şi sociale, încrederea acordată de populaţie.

"Pentru Guvernul actual, duminică s-a închis un episod de campanie electorală şi toate energiile Executivului sunt puse, începând cu ziua de duminică, în direcţia unor măsuri de reformă structurală, de sprijin pentru economie şi pentru reformele sociale, pentru că imediat ce se încheie campaniile electorale ne întoarcem la faimoasa expresie «it's about economy». Orice Guvern, oricât de bune rezultate are în alegeri, dacă nu începe imediat să dovedească capacitate administrativă, creativitate în zona economică şi socială, mai devreme sau mai târziu îşi pierde acest sprijin popular", a spus Ponta.

Banca Mondială a oferit României asistenţă tehnică în cadrul unui proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite