Obişnuiţi cu stilul de viaţă occidental, grecii nu vor accepta austeritatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecii s-au obişnuit să trăiască la standarde occidentale, iar acceptarea austerităţii este improbabilă deoarece ei nu ştiu că se poate trăi chiar şi cu mult mai rău. Aşa se vede situaţia Greciei de către un bancher al unei bănci comerciale din Estonia, ţara care în 2009 a avut o prăbuşire a PIB-ului cu 14%.

"În Grecia s-a trăit în timpul ultimelor două generaţii de pe urma capacităţii de a menţine ridicat nivelul ajutorului social. Nu au un punct de referinţă şi le este mult mai greu să-şi adapteze comportamentul", a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, preluat de agenţia de presă Mediafax, Riho Unt, directorul general al SEB Pank, divizia din Estonia a grupului suedez SEB.

Citeşte pe Forbes.ro care sunt motivele îngheţului economiei româneşti

Estonia, Lituania şi Letonia au înregistrat contracţii economice mai mari decât orice altă ţară din lume în timpul crizei din 2008-2009. Letonia, unde economia a scăzut cu 18% în 2009, a avut nevoie de ajutorul FMI. Măsurile de austeritate care au însoţit finanţarea de la Fond au fost, însă, tolerate de o populaţie care a îndurat, înainte de prăbuşirea URSS şi în primii ani de tranziţie la capitalism, lipsuri la alimente şi alte bunuri, precum şi hiperinflaţie.

Economia Estoniei a crescut cu aproape 4% în primul trimestru, potrivit datelor preliminare ale biroului de statistică. Exporturile au urcat cu 9% în acest inteval, după un avans de 54% în aceeaşi perioadă a anului anterior.

"În Estonia, chiar şi în momentele grele ale crizei, comparai cu perioada de dinaintea independenţei şi înţelegeai că viaţa s-a îmbunătăţit", a spus Unt.

Grecia nu a reuşit să formeze un guvern după alegerile anticipate din 6 mai, după ce populaţia a respins partidele care au susţinut măsurile de austeritate incluse în pachetele de ajutor financiar. Eşecul formării unui executiv şi progrmarea de noi alegeri, care ar putea aduce la putere formaţiuni opuse austerităţii, au determinat liderii politici europeni să discute deschis despre planuri de urgenţă pentru o posibilă ieşire a ţării din uniunea monetară.

Economia Greciei se va contracta cu 4,7% în acest an, după un declin de 6,9% în anul anterior, potrivit Comisiei Europene.

Citeşte aici care sunt perspectivele economiei româneşti pentru anul 2012

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite