Banca Nationala - nevoita sa faca echilibristica intre rezervele valutare si inflatie
0Politica monetara pentru acest an va fi definitivata la sfarsitul lunii martie
Banca Nationala este nevoita sa faca echilibristica in acest an pentru a impaca nevoia de crestere a rezervelor valutare cu obiectivul scaderii inflatiei sub 10 la suta si obligativitatea calmarii deficitului extern. Scaderea rezervelor valutare cu 550 milioane dolari in doar trei luni (din noiembrie 2003 pana in ianuarie 2004) - in conditiile in care in primele 10 luni ale anului 2003 au inregistrat o crestere cu 505 milioane dolari - aduce in discutie pretul pe care banca centrala trebuie sa-l plateasca pentru a atenua dezechilibrele din economie. Vanzarile masive de valuta ale BNR au avut ca unic scop atenuarea deprecierii monedei nationale, ce risca sa dea peste cap inflatia. "BNR se afla in situatia in care va trebui sa gaseasca un compromis. Pe de-o parte, trebuie sa lupte pentru obtinerea unei inflatii sub 10 la suta, si deci are nevoie de o apreciere in termeni reali a monedei nationale, iar pe de alta are nevoie si de rezerve valutare consistente, care necesita cumparari de valuta de pe piata, care creeaza implicit presiune pe cursul de schimb", spune profesorul de economie Daniel Daianu, fost ministru al Finantelor si fost economist-sef al bancii centrale. In opinia sa, scaderea semnificativa a rezervelor valutare arata ca BNR nu poate sa intinda coarda cu aprecierea monedei nationale. "Cred ca BNR a incercat, pe cat se putea, sa atenueze cresterea preturilor la energie. Moneda nationala s-a apreciat (nominal), fata de cosul valutar, cu circa 1,5 la suta in ianuarie, un nivel pe care nu cred ca-l vom mai vedea", apreciaza Daianu. Contextul actual este cat se poate de nefavorabil pentru banca centrala. Alegerile - demarate sub zodia consumului ridicat - si derapajele externe (un deficit ce si-a atins limita maxima) complica foarte mult sarcina BNR de a pune inflatia cu botul pe labe, de a privi cu un ochi la deficitul extern si de a-si umfla rezervele la un nivel optim - minimum 4 luni de importuri. Chiar daca miza cea mare a anului este dezinflatia, saltul spectaculos al importurilor face organismele financiare internationale sa priveasca atent la nivelul rezervelor valutare ale BNR, unul din indicatorii luati in calcul la evaluarea credibilitatii politicilor unei tari. "Avand in vedere ca rezervele valutare au scazut in termeni absoluti, iar importurile au crescut foarte mult inseamna ca, de fapt, rezervele au scazut chiar mai repede, ajungand la nivelul existent la inceputul anului 2002", afirma Radu Craciun, senior analist la ABN Amro Romania. El este de parere ca majorarea rezervelor ar putea avea loc doar in masura in care vom avea intrari de capital mai mari, se vor lua masuri pentru stimularea investitiilor straine directe si reducerea deficitului extern. In absenta unor astfel de masuri, cresterea rezervelor (care presupune cumparari de valuta si deci "aruncarea" mai multor lei pe piata) va induce costuri mari cu sterilizarea, pentru ca, neavand acoperire in bunuri si servicii, excesul de lichiditate sa nu se duca in inflatie. Or, o astfel de situatie ar cere automat dobanzi inalte, fapt ce alimenteaza intrarea capitalurilor speculative si descurajeaza creditarea. De cealalta parte, nevoia de a cumpara valuta pentru intarirea rezervelor se loveste si de limitele pietei. Daca cererea e mai mare decat oferta, dorinta BNR s-ar putea indeplini doar cu pretul unei deprecieri mai mari a leului, fapt ce pune in pericol inflatia, programata sa scada de la 14,1 la suta la 9 la suta. Toate acestea arata ca, oricum s-ar suci, politica BNR risca sa calce peste unul din obiective. In acest context tulbure, intrebarea fireasca este: Ce politica monetara va adopta BNR pentru 2004 si ce va sacrifica daca derapajele din economie vor continua? "Deocamdata se analizeaza coordonatele vietii economice. Cadrul general exista, dar politica monetara pentru 2004 nu a fost inca definitivata. Cred ca vom avea toate datele la sfarsitul primului trimestru al acestui an", spune consilierul BNR Adrian Vasilescu.