Banca Naţională suflă din nou în "ciorba" pieţei imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce, la sfârşitul lunii mai, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a inflamat spiritele în rândul bancherilor, trăgând un semnal de alarmă referitor la creşterea preţurilor pe piaţa

După ce, la sfârşitul lunii mai, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a inflamat spiritele în rândul bancherilor, trăgând un semnal de alarmă referitor la creşterea preţurilor pe piaţa imobiliară şi la o posibilă intervenţie a băncii centrale, oficialii BNR iau în calcul din ce în ce mai serios schimbarea politicii de creditare.
"BNR trebuie să intervină pe piaţa imobiliară. Nu este vorba că BNR vrea sau nu vrea să se amestece în problemele acestei pieţe, ci este obligată. şi alte bănci centrale, precum cea a Americii sau cea Europeană, intervin pe piaţa imobiliară", a întărit, ieri, în cadrul seminarului "Piaţa imobiliară: care este preţul corect?", consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
Posibila intervenţie a Băncii Naţionale a României pe piaţa imobiliară începe să devină un fapt tot mai aproape de realitate. Deşi, din cauza fluctuaţiilor nefireşti, preţurile caselor nu sunt incluse în coşul de consum care stă la baza calculării inflaţiei, Vasilescu susţine că este normal ca BNR să se amestece, indiferent că operatorii pieţei agreează sau nu această intervenţie. Măsurile privind politica de creditare reprezintă principalul instrument prin care banca centrală poate interveni, indirect, în stabilizarea preţurilor la locuinţe. "Fiecare intervenţie a BNR este făcută cu inima strânsă, însă nu există altă soluţie, din cauza decalajului dramatic care s-a creat între cererea foarte mare şi oferta internă aproape stagnantă", subliniază Adrian Vasilescu.

"Nu se poate discuta despre un preţ corect"
Potrivit reprezentantului BNR, în prezent nu se poate discuta despre un preţ corect pe piaţa imobiliară, din cauză că "cheia universală" de stabilire a acestuia (raportul cerere/ofertă) este un factor de influenţare pe termen scurt, care va suferi schimbări puternice în momentul integrării. "Pentru a se putea discuta despre un preţ echitabil, ar trebui luaţi în calcul mai mulţi indicatori, precum Produsul Intern Brut, rata inflaţiei sau productivitatea", este de părere Adrian Vasilescu. El a mai precizat că dificultăţile existente în regimul juridic al clădirilor, lipsa unei concepţii clare asupra proprietăţii, la care se adaugă şi faptul că nu există acces la o bază de date cu valori corecte ale pieţei, determină instabilitatea pieţei imobiliare.

"BNR trebuie să intervină pe piaţa imobiliară. Nu este vorba că BNR vrea sau nu vrea să se amestece în problemele acestei pieţe, ci este obligată."
Adrian Vasilescu
consilier al guvernatorului Băncii Naţionale

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite