BRM contestă ordinul pentru tranzacţionarea la OPCOM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa Română de Mărfuri a depus, ieri, la Consiliul Concurenţei, o contestaţie prin care solicită "eliminarea prevederilor restrictive" ale Ordinului 408/2006, emis de fostul ministru al

Bursa Română de Mărfuri a depus, ieri, la Consiliul Concurenţei, o contestaţie prin care solicită "eliminarea prevederilor restrictive" ale Ordinului 408/2006, emis de fostul ministru al economiei Codruţ Şereş, prin care producătorii sunt obligaţi să vândă energia electrică prin OPCOM, societate controlată de stat. "Conţinutul contestaţiei va fi făcut public imediat ce Consiliul Concurenţei va da o rezoluţie pe marginea ei", a declarat directorul de marketing şi comunicare al BRM, Răzvan Tudor. Sesizarea autorităţii pentru concurenţă a fost anunţată, marţi, de către directorul general al BRM, Mircea Filipoiu. "Ordinul a fost atacat deja. Îl atacăm şi noi. Mai trebuie să studiez contestaţia, după care îi vom da drumul", a afirmat Filipoiu. El a menţionat că BRM a solicitat ministrului economiei, Varujan Vosganian, să modifice prevederile ordinului.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite