BRD preschimbă lei vechi până la finele lui 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BRD - Groupe Societe Generale este singura bancă autorizată de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) să preschimbe, începând de la 1 februarie şi până la

BRD - Groupe Societe Generale este singura bancă autorizată de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) să preschimbe, începând de la 1 februarie şi până la sfârşitul acestui an, vechile bancnote aflate încă la populaţie. "În perioada 1 februarie - 31 decembrie 2007, pe lângă cele patru sucursale BNR care desfăşoară operaţiuni cu numerar (Cluj, Iaşi, Timiş şi Bucureşti), BRD - Groupe Societe Generale, prin agenţiile sale, va efectua această operaţiune, fără a percepe taxe şi comisioane", se arată într-un comunicat al BNR. Începând cu 1 ianuarie 2008, preschimbarea se va putea efectua doar la cele patru sucursale ale BNR enumerate, prin prezentarea la ghişeu sau remitere prin poştă. Până la sfârşitul lunii ianuarie, preschimbarea se va putea efectua fără comision la sucursalele BNR şi la toate sucursalele şi agenţiile instituţiilor de credit autorizate să funcţioneze pe teritoriul României.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite