BRD: economia va creşte la jumătate din potenţial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul viitor, avansul Produsului Intern Brut va fi de 2,1%, faţă de un potenţial de 4%, cred analiştii BRD Société Générale. Ei mizează pe relansarea investiţiilor. Grupul de analiză şi prognoză din cadrul BRD a prezentat ieri raportul „România, realităţi şi provocări“, din care reiese că noua estimare a băncii pentru creşterea economică din 2012 este de 2,1%.

Raportul complet al BRD

Aceasta reprezintă o revizuire în jos a prognozei anterioare, care era de 2,8%, însă nu e atât de drastică precum cea anunţată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, de 1,1%. Motivul: „România are mai multe atuuri şi un potenţial încă nefructificat", a explicat Florian Libocor, economistul-şef al BRD.

Exporturile nu sunt cheia relansării

„Se spune că avansul spectaculos al exporturilor ar fi cheia relansării economiei, dar acestea nu reprezintă decât 25% din PIB, astfel că nu pot fi principalul motor de creştere. În schimb, consumul deţine o pondere mare în PIB, şi relansarea acestuia ar putea fi cheia. Atenţie, nu vorbim de consumul gospodăriilor, care nu aduce neapărat creştere, ci de cel realizat de companii şi de Guvern pentru a susţine investiţiile - acest tip de consum va relansa economia", a spus Libocor.

Economistul a arătat că România are mai multe atuuri de care încă nu profită pe deplin, între care se numără agricultura, serviciile şi poziţionarea geografică.

„Organizarea în agricultură nu este încă destul de bine structurată, mai sunt probleme cu irigaţiile, serviciile au o pondere în PIB mai mică de 50%, deşi ar putea avea mai mult, iar poziţionarea geografică, deschiderea la Marea Neagră şi apropierea faţă de Est înseamnă avantaje pe care încă nu le fructificăm", a mai spus Libocor. Analiştii BRD se aşteaptă şi la o absorbţie mai mare a fondurilor UE, în special a celor destinate infrastructurii.

România în 2012, văzută de BRD

- Creşterea economică va fi de 2,1%, bazată pe revigorarea consumului
- Inflaţia se va menţine la cote joase (3,6%), aproape de ţinta BNR, „ajutată" de creşterea sub potenţial a PIB
- Moneda naţională se va aprecia spre 4,2-4,1 lei/euro
- Salariul real net (majorare minus inflaţie) va scădea
- Dobânda-cheie a BNR va fi coborâtă de la 6,25% (actual) la 5,5%
- Doar agricultura şi exporturile vor fi pe minus

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite