BNR va interveni în stabilizarea băncilor cu probleme, prin Fondul de garantare a depozitelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BNR va interveni în stabilizarea băncilor aflate în dificultate prin participarea Fondului de garantare a depozitelor, în calitate de administrator sau acţionar al băncii, la majorarea capitalului social, Ministerul Finanţelor urmând să împrumute Fondul dacă banii sunt insuficienţi, potrivit unei Ordonanţe date de Guvern acum două zile.

Prevederea a fost introdusă de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică OU 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, ca urmare a ultimelor negocieri cu Fondul Monetar Internaţional.

„În condiţiile implementării aranjamentului de tip stand-by între România şi Fondul Monetar Internaţional şi în contextul menţinerii unei situaţii economice internaţionale tensionate, care determină creşterea riscului la adresa stabilităţii financiare, devine necesară optimizarea utilizării resurselor Fondului. Una dintre măsurile de stabilizare ce poate fi adoptată de BNR constă în implicarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, în calitate de administrator-delegat şi, după caz, de acţionar al instituţiei de credit aflate în dificultate“, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

El a arătat că, în calitate de acţionar, Fondul de garantare trebuie să participe la capitalul instituţiei de credit "supusă măsurii de stabilizare“, într-o proporţie care să-i asigure exercitarea controlului asupra respectivei instituţii. În situaţia în care resursele Fondului de garantare sunt insuficiente, necesarul va fi acoperit prin împrumuturi acordate de Ministerul Finanţelor.

„Ordonanţa vizează introducerea obligaţiei în sarcina administratorului-delegat de a convoca AGA, pentru a decide reducerea capitalului social prin acoperirea pierderilor anterior majorării capitalului social, prin emisiunea de noi acţiuni ce urmează aă fi subscrise de Fond“, a spus Zaharescu.

Întrebat de jurnalişti dacă, prin această ordonanţă, statul va finanţa indirect "salvarea" băncilor, Ministerul Finanţelor urmând să împrumute Fondul de garantare pentru ca acesta să aibă bani suficienţi pentru a majora capitalul social al unor bănci aflate în dificultate, purtătorul de cuvânt al Guvernului a răspuns afirmativ.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite