BNR trage cortina peste creditul "cu buletinul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Riscurile aferente împrumuturilor în valută trebuie acoperite pe banii marilor magazine. Banca Naţională a adoptat, ieri, o serie de măsuri de politică monetară prin care va încorseta şi

Riscurile aferente împrumuturilor în valută trebuie acoperite pe banii marilor magazine.

Banca Naţională a adoptat, ieri, o serie de măsuri de politică monetară prin care va încorseta şi mai mult creditarea în valută. Una dintre aceste măsuri i-a pus însă pe jar pe cei care finanţează micile "împrumuturi" organizate atunci când clienţii marilor magazine cumpără în rate diverse bunuri de folosinţă îndelungată. Potrivit noilor norme BNR, aceşti finanţatori trebuie să constituie depozite colaterale (numite "provizioane") în sume aproape egale cu valoarea bunurilor vândute în rate către populaţie.

Până în prezent, între client şi finanţatorul din "spatele" magazinului se încheia o înţelegere potrivit căreia aspiratorul, frigiderul sau, după caz, televizorul cumpărat urma să fie plătit în rate egale, fără adaosuri sau dobândă.


Acest lucru era posibil întrucât la nivelul magazinului nu se punea problema riscurilor aferente unui "împrumut" acordat în asemenea condiţii clientului, iar eventualitatea neplăţii acelor rate, de către client, cădea în sarcina finanţatorului. Cu totul altfel stăteau lucrurile în cazul unei bănci, care - acordând credit unei persoane cu bonitate nesigură - era obligată să constituie acel depozit colateral ("provizion") necesar acoperirii eventualelor riscuri de neplată.


Măsuri prudenţiale suplimentare


Ei bine, în virtutea normelor adoptate ieri de BNR, vor fi obligate să constituie "provizioane" şi instituţiile financiare nebancare prin care hipermarketurile derulează vânzări în rate ale bunurilor de folosinţă îndelungată. Altfel spus, dacă până nu demult se putea lua un frigider doar cu buletinul şi cu adeverinţa de venit, iar riscul de neplată era împărţit între magazin şi client, în viitorul apropiat acel risc trebuie raportat şi provizionat, astfel încât finanţatorul să nu-şi mai asume singur eventualitatea neplăţii.


Aceasta ar fi, în esenţă, "traducerea" noii norme BNR potrivit căreia s-au introdus "măsuri prudenţiale suplimentare prin majorarea coeficienţilor de provizionare pentru creditele în valută destinate debitorilor expuşi riscului valutar" şi "extinderea aplicabilităţii acestor prevederi la nivelul instituţiilor financiare nebancare" - măsuri comunicate de Banca Naţională.

Alte decizii de politică monetară

Creşterea dobânzii de referinţă, de la 8% la 9%
Păstrarea actualului nivel al rezervelor minime în valută (40%), respectiv în lei (20%) pe care băncile comerciale trebuie să le constituie la Banca Naţională
Majorarea coeficienţilor de provizionare pentru creditele în valută destinate debitorilor expuşi riscului valutar
Continuarea gestionării ferme a lichidităţii de pe piaţa monetară

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite