Banca centrală ia în calcul pentru acest an o creştere de 5% a tarifelor la gaze, de 4% la electricitate şi de 5,2% la energie termică. BNR anticipează o creştere a preţurilor la utilităţi de 5,6% în 2010. Banca Centrală estima în luna noiembrie scumpiri de de 2,7%. Isărescu ne îndeamnă la optimism.
Acciza la produsele din tutun şi nivelul preţurilor administrate sunt singurele care au clătinat planurile privind inflaţia ale băncii centrale. De altfel, în luna ianuarie creşterea preţurilor va fi impulsionată în proporţie covârşitoare de accize. Influenţele din această direcţie se vor simţi şi pe parcursul lui 2010.
„Estimăm un impact inflaţionist mai accentuat decât cel prevăzut anterior al majorării, la 1 ianuarie, a accizei la produsele din tutun, precum şi a proiectării unor creşteri mai accentuate ale preţurilor administrate", se arată în raportul BNR. În plus, mai pot urca - dar într-o mai mică măsură - preţurile la combustibil şi la unele mărfuri alimentare. Revenind la preţurile administrate, cu excepţia energiei termice celelalte scumpiri sunt cu mult peste estimările anterioare realizate de banca centrală.
„Faţă de proiecţia anterioară, în scenariul de bază curent se au în vedere pentru anul 2010 creşteri mai ample ale tarifelor la energia electrică şi gaze naturale, precum şi ale preţurilor medicamentelor". În 2011 medicamentele vor fi vârful piramidei scumpirilor, urmate de energia termică şi serviciile de apă, canal, salubritate şi transport. Preţurile la gaze se actualizează o dată la trei luni.
Un semnal clar în această privinţă vom avea în luna martie, când Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va decide preţurile de la întâi aprilie. Pe de altă parte, preţurile la energie electrică şi termică au urcat deja la începutul acestui an. O nouă scumpire la electricitate nu poate avea loc mai devreme de 1 iulie, fiindcă preţurile pe această componentă se revizuiesc de două ori pe an.
La mâna CET-urilor
La energia termică este, teoretic, cel mai mare spaţiu de manevră, dacă CET-urile reuşesc să convingă reglementatorii din domeniu să mărească tariful la agentul termic. Potrivit viceguvernatorului BNR, Cristian Popa, inflaţia va înregistra în ianuarie cel mai mare nivel din acest an. La rândul său, şeful băncii centrale a transmis că aprecierea monedei naţionale nu aduce scăderi de preţuri. "O volatilitate redusă a cursului ne ajută în acest caz. Aprecierea monedei naţionale nu aduce scăderi de preţuri, cel mult le menţine la un anumit nivel.
Deprecierea este, însă, un semnal de creştere a preţurilor", a spus Isărescu. Guvernatorul a spus că există motive de optimism, ce nu trebuie confundat, însă, cu euforia. Şeful BNR apreciază că şomajul se va absorbi într-un timp mai lung după revenirea pe creştere economic şi că, în acest fel, presiunile inflaţioniste din zona consumului sunt extreme de reduse.
Creditarea se reia timid
Potrivit lui Isărescu, procesul de creditare se va relua treptat în următoarea perioadă, dar nu va fi generalizat, urmând să existe diferenţe semnificative de la o bancă la alta. Unele bănci vor rămâne cu activităţi pe pieţele financiare, specializându-se pe astfel de operaţiuni.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza