BILANŢ Rezultate mai slabe pentru cele mai mari bănci din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuarea crizei economice din România şi-a pus amprenta şi asupra activităţii celor mai mari bănci de pe piaţa locală în funcţie de active. Rezultatele financiare ale BCR şi BRD au fost în primul trimestru din 2012 mai slabe decât în acelaşi interval de anul trecut.

Grupul BCR a raportat pentru primul trimestru o pierdere după taxe şi interese minoritare de 307 milioane de lei (70 de milioane de euro), faţă de un profit de 76 de milioane de lei obţinut în aceeaşi perioadă din 2011.

Rezultatul a fost înregistrat pe fondul menţinerii unor costuri ridicate cu provizioanele. Cheltuiala netă cu provizioanele de risc pentru credite s-a dublat faţă de primul trimestru din anul precedent, de la 457,4 milioane de lei la 933,7 milioane de lei.

"Această evoluţie reflectă impactul mediului de afaceri dificil asupra clienţilor corporativi ai BCR şi o abordare mai prudentă a creditării în contextul economic dat. Provocările economice au influenţat, totodată, formarea creditelor neperformante în primul trimestru, segmentul corporate rămânând principalul generator de volume noi de credite neperformante"
, se arată într-un comunicat al băncii.



În acelaşi interval, profitul net al BRD a scăzut cu 39%, la 83 de milioane de lei (19 milioane de euro), faţă de câştigul din perioada similară a anului trecut.

Rezultatul a fost influenţat de creşterea provizioanelor cu 58%, la 337 de milioane de lei (77,4 milioane de euro).

Rezultatul brut din exploatare a avansat cu 14%, la 432 de milioane de lei (99,2 milioane de euro) faţă de primul trimestru al anului trecut, potrivit rezultatelor financiare întocmite de BRD conform standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS).

"Activitatea operaţională şi comercială a băncii a cunoscut o îmbunătăţire în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Totuşi, calitatea activelor a continuat să fie afectată de persistenţa unui mediu economic dificil, cu impact direct asupra rezultatului net obţinut la sfârşitul primului trimestru", se arată într-un comunicat transmis de BRD.

Venitul net bancar a avansat cu aproximativ 6%, la 767 de milioane de lei (176,2 milioane de euro), datorită "rezistenţei veniturilor din comisioane şi a unei creşteri a veniturilor nete din dobânzi, rezultat al unui volum de activitate comercială în creştere", potrivit băncii.

"Cheltuielile generale au scăzut cu 2% faţă de 31 martie 2011, iar coeficientul de exploatare s-a îmbunătăţit semnificativ, atingând 43,7%, în scădere cu 3,8 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut"
, se arată în comunicat.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite