BERD si IFC au finalizat analiza financiara a BCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Urmeaza negocierile asupra contractului de vanzare-cumparare a actiunilor BCR * Privatizarea se va realiza conform calendarului stabilit

Banca Romana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale) au incheiat procesul de due-dilligence (analiza financiara a bancii), a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Nicolae Danila, presedintele BCR. "Analiza IFC si BERD s-a terminat, mai precis partea de due-dilligence. In momentul de fata are loc un schimb de proiecte, de aranjamente intre banca romaneasca si cei doi investitori; acestea vor fi analizate, aprobate sau amendate", a mai declarat Danila. Avand in vedere stadiul in care se afla negocierile, se preconizeaza ca se va putea respecta noul termen de privatizare impus de FMI - luna septembrie. "Suntem in timpul optim cu agenda de privatizare. Procesul a fost foarte dificil, avand in vedere ca este pentru a treia oara cand banca pregateste documentatia de privatizare, dat fiind ca intre timp activitatea acesteia s-a extins, iar analiza a devenit din ce in ce mai complexa", a mai spus oficialul BCR. Expertii BERD si IFC au finalizat, la inceputul lunii iunie, analiza informatiilor din baza de date a BCR, in vederea inceperii negocierilor pentru cumpararea pachetului de 25 la suta din capitalul bancii. Privatizarea BCR se va realiza prin vanzarea a 25 la suta plus doua actiuni din capitalul social catre investitorii institutionali BERD si IFC, din cota corespunzatoare a actiunilor statului gestionate de Autoritatea pentru Privatizare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite