BCR şi Raiffeisen devin mai riscante pentru investitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia de evaluare a retrogradat ieri cele două instituţii de credit din România în categoria investiţiilor speculative după ce cu o zi înainte a coborât ratingurile băncilor-mamă.

Agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat miercuri şapte bănci din Germania, inclusiv Commerzbank, şi trei din Austria -Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria, considerate vulnerabile la condiţiile dificile de pe pieţele din regiune, dar şi la noi şocuri provocate de criza din zona euro.

A doua zi, ieri, agenţia a coborât BCR şi Raiffeisen Bank, două dintre băncile mari din România, în cadrul unei acţiuni mai ample de retrogradare a subsidiarelor est-europene ale grupurilor austriece.

Ratingurile au fost coborâte la „Ba1", în categoria investiţiilor cu caracter speculativ şi riscurilor substanţiale de credit. Mai exact, cele două bănci sunt considerate mai riscante pentru investitori. Reducerea ratingului BCR reflectă atât deteriorarea condiţiilor operaţionale din România, cât şi performanţele financiare în declin ale instituţiei de credit, elemente puse în balanţă cu angajamentul pe termen lung al grupului Erste faţă de piaţa românească, notează Moody's.

Ratingul Raiffeisen Bank este, de asemenea, afectat de condiţiile dificile din România, dar este sprijinit de profilul financiar solid al Raiffeisen Bank International, se arată în comunicatul agenţiei. Agenţia remarcă, în cazul ambelor bănci, riscurile ridicate asociate portofoliului de credit, generate atât de dificultăţile economice interne, cât şi de rata ridicată de creditare în valută, care expune instituţiile la riscuri externe semnificative în contextul crizei din Europa. Agenţia a coborât calificativele subsidiarelor Erste din Cehia şi România, confirmând totodată ratingul unităţii din Ungaria. În cazul Raiffeisen, Moody's a retrogradat subsidiarele din Slovacia, România şi Ucraina şi a confirmat ratingul diviziei din Rusia.

BCR: Impactul este limitat

Scăderea ratingului BCR, cea mai mare bancă din România în funcţie de active, are un impact limitat, deoarece banca beneficiază de o lichiditate solidă, susţinută de o bază de depozite stabilă şi consistentă, susţin reprezentanţii instituţiei.

„BCR rămâne liderul pieţei în ceea ce priveşte atragerea de depozite şi acordarea de credite, astfel că banca dispune de toate mijloacele pentru a sprijini creşterea economică a României", se arată într-un comunicat al BCR. Banca dispune de sprijinul Erste, care şi-a crescut expunerea pe România cu aproape două miliarde de euro din  martie 2009, la 8,5 miliarde de euro, mai notează banca.

Creşterea economică se va îmbunătăţi

Moody's anticipează îmbunătăţirea creşterii economice a României în următorii ani, însă dinamica se va menţine sub nivelurile anterioare crizei din 2008, încetinind convergenţa veniturilor populaţiei faţă de media UE. Sistemul bancar este afectat prin cerere scăzută pentru credite, venituri în declin şi deteriorarea calităţii activelor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite