Azomures, pe cale sa se inchida, isi face planuri pentru a respecta conditiile de mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daca va reusi sa evite falimentul spre care se indreapta, SC Azomures Targu Mures va pune in functiune, de luna viitoare, o statie de epurare a apelor incarcate cu ioni de amoniu si ioni de azotat. In

Daca va reusi sa evite falimentul spre care se indreapta, SC Azomures Targu Mures va pune in functiune, de luna viitoare, o statie de epurare a apelor incarcate cu ioni de amoniu si ioni de azotat. In acest fel se va stopa, practic, poluarea raului Mures cu compusi ai azotului, care se inregistreaza periodic din aval de Targu Mures si din zonele localitatii Cipau. Potrivit Agentiei de Protectia Mediului Mures, aproape la fiecare masuratoare s-au inregistrat depasiri ale concentratiilor maxime admise la ioni de amoniu si la ionii de azotat. In sectiunea Cipau, in repetate randuri, valoarea ionilor de amoniu din raul Mures a fost de 2,10 mg/l, fata de 1,0 mg/l admis, iar la ionii de azotat, valoarea inregistrata a fost de 13,43 mg/l, fata de 10,0 mg/l admis. In ciuda faptului ca functionarea Combinatului de ingrasaminte chimice din Targu Mures este pusa sub semnul intrebarii, din cauza cresterii pretului gazului metan, SC Azomures SA deruleaza in continuare investitii importante in programele de mediu la care s-a angajat. Reprezentantii SC Azomures SA sustin ca programul de investitii al societatii nu a fost stopat nici o clipa, nici macar in momentul in care s-a pus problema reducerii cheltuielilor. Astfel, de la anuntarea posibilitatii incetarii productiei, la Azomures a fost adusa o instalatie de distrugere a oxizilor de azot, mult mai toxici ca amoniul, si se va pune in functiune statia de epurare a apelor incarcate cu ioni de amoniu si ioni de azotat. Directorul APM Mures, Danut Stefanescu, a declarat ca, pana la sfarsitul anului 2006, la Azomures trebuie pus in siguranta batalul (groapa de depozitare a reziduurilor de fabricatie) de 36 de hectare, pentru ca reziduurile sa nu mai polueze solul. Mentionam ca SC Azomures SA este prinsa in angajamentul de mediu semnat cu UE, fiind intr-o perioada de tranzitie pana in 2015. In ceea ce priveste eventualitatea inchiderii societatii, reprezentantii SC Azomures SA Targu Mures au declarat ca se cauta solutii pentru continuarea productiei, "avand in vedere cresterea pretului gazului metan cu 20 la suta. Deocamdata, societatea nu a primit vreun raspuns oficial din partea Guvernului roman si se iau in calcul variantele de oprire a productiei sau eliminarea sectiilor neproductive si functionarea la limita supravietuirii". Acestia au aratat ca la Azomures ar putea fi luata decizia concedierilor colective, dar s-ar putea apela si la varianta concedierii unei treimi din personal. "Deocamdata, lucram cu variabile, intrucat nu avem un raspuns oficial din partea autoritatilor", sustin surse din anturajul conducerii societatii. Conducerea Azomures a infirmat zvonul potrivit caruia societatea ar fi semnat un contract cu un partener israelian, precizand ca in aceasta perioada persoane interesate ar putea lansa zvonuri de intoxicare. "Un partener strain puternic ne-ar putea ajuta, insa, deocamdata, nu exista oferta concreta", sustine conducerea SC Azomures SA Targu Mures.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite