Aventurierul pieţei de capital, dispărut fără urmă. Bursa victimelor lui Cristian Sima

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Sima, unul dintre controversaţii jucători pe piaţa de capital, nu este de găsit. A pierdut deja şefia Bursei de la Sibiu şi riscă să-şi ruineze întreaga carieră pentru că în joc sunt milioanele de euro ale clienţilor săi.

Descris de unii drept unul care „se ştie cu bursa”, olimpic la matematică, excentric, dar nu ţepar, iar de alţii drept un amestec de escroc cu paranoic, Cristian Sima, care a dispărut de mai bine de 10 zile cu tot cu banii clienţilor, a adus piaţa de capital în lumina reflectoarelor. Şi nu printr-o tranzacţie-surpriză, ci printr-o dispariţie fără urmă.

Nu a mai trecut de la începutul lunii octombrie pe la bursa din Sibiu (Sibex), acolo unde până miercuri era preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general, iar clienţii săi nu mai ştiu nimic de el şi nici de sutele de mii de euro date pe mâna lui.

Cristian Sima este unul dintre cele mai colorate personaje ale pieţei de capital, iar calităţile atribuite variază de la profesionist şi inteligent până la aventurier, excentric şi controversat. 

Matematica lui Sima şi apetitul faţă de risc

Sima este doctor în matematică şi are câţiva ani de practică pe pieţele de capital din Italia, Franţa şi Marea Britanie. El este unul dintre primii investitori români care au deschis o firmă de brokeraj prin care se putea investi pe pieţele de capital internaţionale.

În 1997, Sima a înfiinţat WBS Holding, firmă care investea pe bursele internaţionale şi pe piaţa valutară Forex, într-o perioadă când majoritatea brokerilor se concentrau pe bursa locală.

Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani publicaţiei de satiră „Kamikaze“, Sima povestea că a fost unul dintre cei mai buni studenţi la matematică, iar în promoţia ’85, a terminat al patrulea, cu 9,96. În 1990 a plecat în Italia ca să se facă profesor de matematică la Universitatea din Florenţa.

Acolo murea de foame, spunea Sima, era dator la bănci şi cânta la pian într-un bar de noapte din Peruggia sau vindea produse de curăţat geamuri prin Florenţa. Un profesor de la Siena care avea o firmă de brokeraj l-a luat sub aripă, l-a învăţat bursă şi apoi l-a trimis pe cont propriu cu 3.000 de mărci. La sfârşitul lunii avea deja 48.000 de mărci, după nouă luni – un milion. „L-am pierdut pe tot într-o zi“, povestea Sima.

Tot el spunea în 2010 că s-a dus să se angajeze la miliardarul american George Soros, dar nu l-a angajat pentru că pierduse dintr-un foc doar un milion de dolari.

Sima deţinea până anul trecut firmele de brokerj WBS România, autorizată de Comisia Naţională de Valori Mobiliare, şi WBS Holding, înregistrată în Insulele Virgine. După ce a fost numit administrator la Sibex, el s-a distanţat formal de cele două firme pe care le-a înfiinţat.

Brokerul a mai deţinut o participaţie de 9% la portalul de ştiri HotNews.ro, dar a vândut-o în luna septembrie lui Răzvan Corneţeanu, fostul director al Adevărul Holding. De fapt, Sima şi-ar fi vândut în ultima perioadă cam toate afacerile. Iar în urmă cu o lună ar fi divorţat.

Ipoteză vehiculată: a pierdut tot

Mulţi dintre clienţi, mulţi chiar din lumea show-bizului, i-au încredinţat banii lui Sima să-i administreze, iar acum aceştia nu mai ştiu de unde să-l ia. Pe piaţă circulă două versiuni: fie Sima a fugit cu banii clienţilor, fie i-a pierdut în urma unor tranzacţii riscante.

Mulţi înclină pentru a doua variantă. „Eu personal cred, că, în ipoteza dispariţiei dumnealui, a pierdut banii mai degrabă decât să-i fraudeze. Nu l-am considerat niciodată un hoţ, dar nu era un tip serios“, spune Dumitru Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor de pe Piaţa de Capital. Chiar Sima spunea în 2010 că-i trimite la cazinou pe cei care doresc câştiguri mari, de 20-30%, şi că el nu riscă mai mult de 10% din bani.

Alexandra Gătej, fost preşedinte al Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), prietenă cu Cristian Sima, crede că brokerul şi-a luat, în stilul său rebel, o vacanţă, fie ea şi o cură de sănătate.

„Eu nu cred că un om care are o familie, copii, o reputaţie şi locuieşte în această ţară poate face una ca asta, nu-mi vine să cred, mie nu-mi vine să cred. Poate este la o cură de sănătate, ştiu că are unele probleme de sănătate, avea ceva probleme cu coloana“, a declarat pentru „Adevărul“ Alexandra Gătej.

Ea spune că nu a încercat să-l sune, dar că cineva din familie ar trebui să lămurească public această misterioasă dispariţie. „Este o personalitate puternică, un tip mai voluntar. Înclin să cred că, dacă a plecat, se va întoarce, nu cred că a vrut să fugă, a plecat şi omu’ într-o vacanţă“, a mai spus ea.
  
Un escroc extrem de cultivat

Realizatorul TV Robert Turcescu, care l-a avut invitat pe Sima de câteva ori în emisiune, spune că brokerul i-a propus la un moment dat să investească, „părea o firmă serioasă, dar nu am investit niciodată, nu am avut această tentaţie“.

„Era un personaj destul de excentric, dar nu părea tipul ţepar, mai ales că era destul de critic la afaceri de genul FNI“,
a declarat Turcescu. El spune că a vorbit cu persoane apropiate lui Sima şi că acestea i-au povestit că brokerul avea obiceiul de a dispărea câte două-trei săptămâni pe an, îşi închidea telefonul şi se retrăgea la casa pe care o are în Elveţia pentru a scrie câte o carte sau să lucreze. 

Scriitorul Mircea Dinescu, care l-a cunoscut pe Sima în urmă cu şapte ani, când realiza o emisiune la Realitatea TV, susţine că este un escroc.

Nu mai suntem în relaţii bune pentru că este un porc. Când am lansat «Gândul» şi fiecare a venit cu bani de acasă, jigodia a spus că nu sunt banii noştri, că ar fi fost ai lui Vântu, ceea ce este o calomnie. Sunt prieten cu câţiva doctori cărora le-a păpat banii cu jocurile lui. Este un amestec de paranoic cu escroc“, a spus Dinescu. El este convins că Sima a fugit cu banii clienţilor lui. 

 „Era un personaj destul de excentric, dar nu părea tipul ţepar, mai ales că era destul de critic la afaceri de genul FNI”, spune realizatorul TV Robert Turcescu.

“Eu nu cred că un om care are o familie, copii, o reputaţie şi locuieşte în această ţară poate face una ca asta. Poate este la o cură de sănătate”, spune Alexandra Gătej, fost preşedinte AmCham.

Păgubiţii fără vină cer să se facă lumină

Nu se ştie exact care este numărul de păgubiţi în cazul Sima şi nici valoarea sumelor puse în joc. Sunt voci care susţin că este vorba de zeci de milioane de euro pe care investitorii români, mai mult persoane din high-life, le-ar fi lăsat pe mâna brokerului pentru a fi fructificate.

Pe lista clienţilor lui Cristian Sima s-ar afla persoane din lumea showbizului, cum sunt Andreea Raicu şi Tudor Chirilă, din mediul de afaceri – Irina Schrotter, Puiu Popoviciu şi Radu Dimofte, dar şi economişti precum Daniel Dăianu.

Tudor Chirilă a declarat însă că nu mai are nicio investiţie de bursă de mai bine de un an, iar Puiu Popoviciu susţine că nu a avut niciodată nicio legătură cu firmele lui Cristian Sima, „din fericire“.

Schrotter: Aveam în cont câteva sute de mii de dolari



Creatoarea de modă Irina Schrotter susţine că a aflat în urmă cu 8-9 zile că Sima nu este de găsit. L-a sunat şi i-a dat sms, dar nu i-a răspuns. Când a sunat la sediul WBS Holding, i-a răspuns o directoare care i-a spus că de contul ei se ocupă personal Cristian Sima.

Designerul vestimentar susţine că la finele anului trecut avea în conturile administrate de Cristian Sima câteva sute de mii de dolari şi că va vorbi cu avocaţii şi va depune reclamaţie la CNVM. În plus, ea spune că primea de la Sima rapoarte trimestriale privind tranzacţiile şi sumele din cont, însă în acest an nu a primit niciun raport.

Ea crede că vina aparţine în bună măsură Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare care ar fi trebuit să supravegheze această societate de brokeraj. Mai mult, Irina Schrotter spune că faptul că Sima a divorţat curând, că a transferat una dintre companii pe numele soţiei denotă premeditare, dar nimeni nu s-a sesizat.

Dăianu: Sunt stupefiat

Irina Schrotter



Şi profesorul Daniel Dăianu, fost ministru al Finanţelor, este unul dintre clienţii lui Sima, care a apelat la broker pentru „câştiguri mici, dar sigure“. „Sunt stupefiat de dispariţia lui Sima. Am crezut în buna-credinţă a unor oameni dintre care unul a ajuns preşedintele Sibex. Am conturi deschise la cele două societăţi WBS România şi la WBS Holding pentru că mi s-a spus că doar aşa se putea tranzacţiona pe pieţele externe“, a declarat Dăianu, potrivit „Ziarului Financiar“. 

Dăianu a spus că a ales să investească pentru câştiguri mici, dar sigure şi că ştia că Sima lucrează în marjă, cu riscuri mici. Fostul ministru de Finanţe susţine că a primit extrasurile de cont de la Sima până la data de 3 octombrie şi că acestea arătau că este pe profit, şi nu pe pierdere.

„Acum mă întreb dacă aceste informaţii sunt sau nu adevărate. Poliţia şi autorităţile competente trebuie să investigheze ce s-a întâmplat cu banii clienţilor, dacă au avut loc tranzacţii neautorizate cu banii clienţilor“, a spus el.

Chirilă, prieten dezamăgit

Daniel Dăianu



Solistul Tudor Chirilă este unul dintre prietenii lui Sima, după cum susţine chiar el, dar care a ales să-şi retragă investiţiile de pe bursă în urmă cu mai bine de un an, când piaţa a devenit volatilă.

Cristian Sima a fost, de altfel, unul dintre brokerii care i-a desluşit solistului tainele pieţei de capital. „Eram şi sunt (încă??) prietenul lui Cristian Sima. Cel puţin până când se va proba limpede că a părăsit ţara cu banii clienţilor. Pentru mine, aceste veşti sunt dureroase şi şocante“, a scris Tudor Chirilă pe blogul său.

Tudor Chirilă a fost cel care i-a făcut Andreei Raicu, fosta sa iubită, cunoştinţă cu brokerul Sima. Acum, Andreea Raicu se numără printre păgubiţi. „Da, sunt clienta domnului Sima. Mi se pare uşor incredibil ceea ce se întâmplă, aştept să ajung în România în seara aceasta şi să vorbesc cu un avocat“, a declarat pentru „Adevărul“ vedeta TV, care nu a vrut să dezvăluie suma pe care a investit-o pe bursă prin firmele lui Sima.

Surse din piaţa de capital au declarat pentru „Adevărul“ că însuşi Paul Miclăuş, noul preşedinte al Sibex, numit miercuri după revocarea lui Sima, ar fi fost păgubit. Miclăuş dezminte însă. „Nu am investit niciun ban în bursă. I-am dat lui Cristian Sima o sumă cu titlu de împrumut personal, dar nu cred că a dispărut ca să nu-mi mai dea mie banii înapoi“, a declarat Miclăuş.

„Sunt stupefiat de dispariţia lui Sima. Am crezut în buna-credinţă a unor oameni dintre care unul a ajuns preşedintele Sibex”, a declarat Daniel Dăianu, fost ministru de Finanţe.

O dispariţie ştiută de două săptămâni

Instituţiile pieţei de capital s-au dezmeticit cu greu după ce presa a semnalat dispariţia lui Cristian Sima. Asociaţia Brokerilor a transmis un comunicat prin care cere verificarea informaţiilor, iar Comisia Naţională de Valori Mobiliare (CNVM) întreprinde o anchetă la una dintre firmele lui Sima, WBS România.

Marea problemă scoasă la iveală de această „retragere“ a brokerului de la Sibiu este dată de faptul că operaţiunile acestuia erau desfăşurate prin vehicule care nu erau înregistrate în România, deci nu se aflau sub controlul supraveghetorului pieţei.

Atât în CNVM, cât şi la Sibex se ştia de cel puţin două săptămâni că Sima a dispărut. La sfârşitul lui septembrie, CNVM a decis efectuarea unui control de fond la Sibex din cauza scandalului legat de Cristian Sima – membrii AGA, nemulţumiţi de conducătorul Sibex, încercau să-l schimbe din funcţie, dar nu reuşeau. Pentru a face controlul, CNVM avea nevoie de prezenţa conducătorului, dar Cristian Sima era de negăsit. Nici cei de la SIBEX nu ştiau nimic de el.

Controlul a început, totuşi, pe 1 octombrie, fără ca nimeni să caute o explicaţie pentru dispariţia lui Sima, preşedintele director general care nu-şi mai îndeplinea atribuţiile de serviciu de ceva vreme. În pofida acestor semne de întrebare, nimeni nu a anunţat nici până acum Poliţia pentru a lămuri misterul.

Nereguli şi în 2011

Cristian Sima a fost validat de CNVM în funcţia de „conducător al operatorului de piaţă“ Sibex în februarie anul acesta. L-au validat, deşi anul trecut CNVM a descoperit nereguli la una dintre firme sale - WBS România. În prima parte a lui 2011, CNVM a avut controlul de fond obişnuit (desfăşurat o dată la trei ani) şi a constatat o serie de nereguli, soldate cu două amenzi, una de 1.500 de lei şi una de 500 de lei.

În timpul controlului, oamenii CNVM ar fi putut sesiza că la aceeaşi adresă, în acelaşi sediu, exista şi WBS Holding, că aceasta tranzacţiona fără  licenţă şi că aceiaşi oameni lucrau în ambele firme. Mariana Bechir, Dan Străuţ

“Cred că a pierdut banii clienţilor”


Veştile despre presupusa fugă a lui Cristian Sima cu banii clienţilor de la firma sa de brokeraj au stârnit reacţii diferite la Sibiu.  Noul director interimar al Bursei de la Sibiu, Ovidiu Petru, fost director adjunct al instituţiei, a ţinut să sublinieze că din banii investitorilor de la Sibiu nu a dispărut niciun leu, iar despre acuzaţiile aduse lui Sima consideră că sunt “pure speculaţii”, până când autorităţile se vor pronunţa.

Fostul director crede că a riscat

De cealaltă parte, Teodor Ancuţa, care a fost înlocuit cu scandal cu Cristian Sima în fruntea Bursei din Sibiu, crede că este posibil ca acesta să fi plecat din ţară pentru că ar fi pierdut banii clienţilor pe care îi avea pe firma de brokeraj.

“Plauzibil este ca acesta să fi pierdut bani, el fiind un broker înfocat care tranzacţiona non-stop. Sunt convins că nu a plecat cu banii pe care i-au dat clienţii, o parte din ei i-a şi pierdut”, spune Teodor Ancuţa. 

Acesta spune despre Sima că era un tip cu o foarte mare putere de convingere, şi un jucător înrăit pe piaţa bursieră, dar îl descrie şi drept un om lacom.

“Într-un fel nu m-a surprins ce s-a întâmplat, la nivelul la care efectua tranzacţii. Cred că lăcomia este marele pericol, tranzacţiona mult pe derivate, undeva probabil a căutat soluţia de a ieşi din impas, n-a mai reuşit şi probabil s-a scufundat”
, a mai spus Teodor Ancuţa.

Poliţiştii sibieni s-au autosesizat şi au declanşat o anchetă în acest caz, însă până acum nicio presupusă victimă a lui Sima nu a depus plângere. Ramona Găină

Tudor Chirilă
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite