Ave Eva!

Deşi pare scăp(ăr)at din condeiul lui Şerban Foarţă, palindromul de mai sus nu-i aparţine. Mai mult, nu e vorba de un titlu, ci de un vers scris cândva de Dan Laurenţiu şi ascuns în volumul „Imn hăituit de bărbaţi“, apărut la Editura Brumar.

Ion Barbu, arhitectul acestui templu foto-grafo-poetic, şi Robert Şerban, cel mai dinamic editor bănăţean, pun pe piaţă o bijuterie trilingvă (în română, franceză, engleză) în care poeţii nu scriu doar pe hârtie, ci şi pe trupuri femeieşti.

Ideea albumului pare să fi ţâşnit din mintea lui Florin Iaru, care a emis părerea că, dacă tot s-au scris versuri pe tricouri („Antologia poeziei româneşti de la S la XXL“), e logic să se scrie şi pe ceea ce acoperă tricourile. „Imn hăituit de bărbaţi“ se deschide cu un gând – „Blana metaforei zgârie proştii“ – care-i aparţine celui căruia îi este dedicat de fapt volumul: poetul Aurel Dumitraşcu.

Cartea continuă la fel cum începe, într-un amestec hipnotizant de tandreţe, inspiraţie calambur(l)escă, fantezie, erotism şăgalnic, emoţie epidemică şi caligrafie epidermică. Femeia şi poezia fac dragoste cu mintea noastră în aşternutul a 230 de pagini pe care se imprimă contururi deopotrivă corporale şi sufleteşti.

Deschid „Imn hăituit de bărbaţi“ şi citesc la întâmplare: „Răstigni-m-aş pe o cruce / Caldă de femeie tristă“ (Emil Brumaru). Dau câteva pagini, ca profesorul care ascultă pe sărite din catalog, şi nimeresc peste Virgil Ierunca: „Pune-ţi straie de cuvânt / Şi porneşte-n lumea mare, / Fă-te har, fă-te mirare!“

Ceva mai încolo, Marcel Tolcea se miră sprinten: „Hei, priviţi bicicleta / Cum îşi ţine respiraţia în roţi!“ Versurile curg, se înlănţuie şi izbutesc să se topească într-un fluviu îngrăşat de afluenţi de alaltăieri, de ieri şi de azi, de la Constant Tonegaru la Iolanda Malamen, de la Nichita Stănescu la Şerban Foarţă, de la Macedonski la Marta Petreu şi de la Virgil Mazilescu la Ilarie Voronca. Versurile scrise pe hârtie în stânga fiecărei coli migrează spre dreapta şi poposesc pe corpurile goale care par să le aştepte fremătând.

La final, un „the making of“ îi arată pe poeţi înfiorând relieful de carne cu peniţe care plâng cu lacrimi de cerneală. Opriţi-vă asupra fotografiei de o melancolie devastatoare a unui Petre Stoica aproape orb. Zâmbiţi la vederea lui Şerban Foarţă tatuându-şi prada rezemată de un pian. Şi mai ales citiţi cu voce tare „Imn hăituit de bărbaţi“. E posibil să vă tremure glasul, dar nu vă speriaţi. Înseamnă că bucuria tocmai v-a bătut la uşă.