Autoritatea Nationala de Control raporteaza ca a adus la buget 15.000 miliarde lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au fost efectuate 500.000 de controale, iar 3.000 s-au lasat cu sesizari penale

15.000 de miliarde de lei au fost atrase la bugetul statului ca urmare a actiunilor derulate de Autoritatea Nationala de Control (ANC), potrivit bilantului pe sase luni, respectiv de la infiintare si pana la finele anului 2003, prezentat ieri de ministrul Ionel Blanculescu. Au fost efectuate mai bine de 500 de mii de controale, de catre toate institutiile aflate in subordinea ANC, fiind aplicate amenzi in valoare de 1.026 miliarde lei si confiscari de 810 miliarde lei. La capitolul incasari, lucrurile nu stau la fel de bine, sumele care au ajuns efectiv in vistieria statului reprezentand mai putin de jumatate din cele constatate de inspectorii institutiilor subordonate ANC. Aproape 3.000 de controale s-au lasat cu sesizari penale, dublu fata de 2002, acestea aflandu-se in prezent la organele de cercetare penala. Lista activitatilor derulate de ANC cuprinde pe langa mult trambitata campanie impotriva marilor acte de evaziune fiscala, "care va fi continuata si anul acesta", si "disciplinarea agentilor economici rau-platnici, care au inteles sa respecte termenele legale pentru plata impozitelor si taxelor la stat", dar si controalele din sanatate. "Din cadrul Garzii Financiare si al Autoritatii Nationale a Vamilor au fost depistati si sunt in curs de cercetare pentru infractiuni in legatura cu serviciul un numar de 86 de persoane, din care 12 comisari si 74 vamesi", a mai adaugat ministrul Blanculescu. La capitolul planuri de viitor, ministrul Controlului isi propune continuarea actiunilor incepute anul trecut, declarand anul 2004 drept "anul de lupta impotriva celor care fraudeaza statul".

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite