Austriecii investesc 130 mil. euro în Băneasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania imobiliară austriacă Immoeast Immobilien Anlagen a anunţat că va investi 130 milioane de euro în construcţia a două proiecte imobiliare în Bucureşti, care vor cuprinde spaţii de

Compania imobiliară austriacă Immoeast Immobilien Anlagen a anunţat că va investi 130 milioane de euro în construcţia a două proiecte imobiliare în Bucureşti, care vor cuprinde spaţii de birouri şi locuinţe. Proiectele, denumite Jandarmeriei Office şi, respectiv, Jandarmeriei Residence, vor fi amplasate în nordul Bucureştiului, în zona Băneasa, potrivit unui comunicat al companiei.
Ansamblul de birouri, cu o valoare de 80 milioane euro, va avea o suprafaţă închiriabilă de 40.000 de metri pătraţi şi va fi unul dintre cele mai importante proiecte din Bucureşti.
În imediata apropiere a Jandarmeriei Office, compania va dezvolta un proiect rezidenţial, cu o valoare de 50 milioane euro, care va cuprinde 360 de locuinţe.
Lucrările de construcţie sunt programate să înceapă în vara anului viitor, urmând să fie finalizate în 2009 sau 2010.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite