Austriacul propus la conducerea Tarom: "Nu am negociat asupra salariului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi autorităţile de la Bucureşti mai au la dispoziţie doar două luni pentru a numi manageri privaţi în mai multe companii de stat, aşa cum s-au angajat în faţa FMI, lucrurile nu par deloc să meargă.

Tarom este singura companie unde Ministerul Transporturilor a făcut un pas înainte, numind un Consiliu de Administraţie (CA), dar lucrurile au început să scârţâie şi aici. Cei şapte administratori ai operatorului aerian au primit vineri contractele şi le pot negocia până astăzi inclusiv.

Reprezentanţi din Ministerul Transporturilor au precizat însă că Heinrich Vystoupil, ales de CA director general al Tarom, nu a semnat contractul şi că negocierile par a se fi blocat. Mai mult, surse susţin că austriacul, care a fost director pe România şi Moldova al Austrian Airlines, este nemulţumit şi de oferta financiară.

„La fel ca şi ceilalţi membri ai boardului, nu am semnat contractul de mandat. De asemenea, eu nu am semnat nici contractul pentru funcţia de director general. Până acum, am negociat doar asupra contractului de mandat, dar niciodată asupra salariului“, a declarat pentru „Adevărul“ Heinrich Vystoupil. 

Întrebat dacă a simţit presiuni politice pentru a fi îndepăratat de la conducerea Tarom în favoarea unui client de partid, Vystoupil a răspuns: „Nu pot să răspund la această întrebare“. Dacă Vystoupil nu va semna contractul, acesta va fi revocat din CA şi va renunţa implicit la funcţia de director general.

CINE VA CONDUCE COMPANIA DE STAT

Noul manager privat ar putea fi desemnat dintre cei şase membri actuali ai CA Tarom sau de pe lista scurtă trimisă de recrutori. Din actualul CA fac parte Dumitru Prunariu, Dan Pascariu, Lucian Isar, Marius Ghenea, Ciprian Ladunca şi Valentin Macec. Dintre toţi, doar Macec, care este în prezent consilier al ministrului Transporturilor, are experienţă în aviaţie. El a fost preşedinte al CA Tarom.

Dacă se va reveni la lista scurtă trimisă de recrutori la minister, Tarom are toate şansele să fie condus de un manager cu experienţă. Pe listă se regăsesc, printre alţii, Mark Darby, CEO la compania aeriană elveţiană Fly Baboo, Vidas Zyinys, fost preşedinte al Lithuanian Airlines, şi Tero Taskila, preşedinte al Estonian Air. Rămâne de văzut dacă cel propus la şefia Tarom, compania care a cumulat în ultimii patru ani pierderi de 180 de milioane de euro, va fi mulţumit de oferta financiară.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite