Austeritatea - mumă în SUA şi ciumă în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce companiile americane profită de concedierile masive sporindu-şi câştigurile, cele europene sunt ameninţate de faliment. Măsurile de austeritate aplicate de guvernele statelor lumii au afectat companiile în mod diferit: veniturile unora s-au redus, iar altele şi-au triplat profitul.

Tot mai conştienţi de realitatea financiară, consumatorii se arată din ce în ce mai chibzuiţi, cheltuind numai pentru bunurile de consum strict necesare.
Astfel, vânzarile de electrocasnice, alcool şi tutun s-au micşorat, iar principalii producători nu se aşteaptă la o revenire. În acelaşi timp, există companii care reuşesc să înregistreze profituri chiar mai mari decât înainte de izbucnirea crizei.

Lecţia americană

Marile companii din SUA, ca JP Morgan, General Electric sau Harley Davidson au înregistrat creşteri ale veniturilor, în ciuda vânzărilor în scădere, potrivit cotidianului „The New York Times".

De exemplu, producătorul de motociclete Harley-Davidson a anunţat profituri de 71 de milioane de dolari în ce de-al doilea trimestru al acestui an, sumă triplă faţă de cea obţinută în perioada similară din 2009, deşi vânzările sunt în scădere. Câştigurile sunt obţinute prin concedieri masive, completate de forţarea angajaţilor rămaşi să lucreze mai multe ore.

Cele mai mari contracţii se înregistrează pe pieţele din Europa, unde statele nu au ieşit încă din recesiune, iar populaţia se confruntă cu taxe mai mari, rate ale şomajului în creştere şi reduceri salariale.

„Consumatorii vor fi în continuare loviţi de realitate, în special în sudul Europei", a declarat Jane Coffey, analist la Royal London Asset Management Ltd. Astfel, preţul acţiunilor Imperial Tobacco Group Plc s-a diminuat cu 2,9% în această lună, iar cel al acţiunilor Pernod Ricard SA, al doilea producător mondial de băuturi alcoolice, a înregistrat o scădere de 2,3%.

În Europa, austeritatea „loveşte" diferit

Pernod Ricard a declarat că scăderea veniturilor din piaţa europeană sunt cauzate de implementarea măsurilor de austeritate în Marea Britanie, Spania şi Grecia. Electrolux AB, cel de-al doilea producător mondial de aparatură electrocasnică, a declarat că cererile provenite din Europa de Sud „au scăzut considerabil" spre sfârşitul celui de-al doilea trimestru din 2010. Astfel, preţul acţiunilor Electrolux s-a micşorat cu 7,8% săptămâna trecută.

Vodafone Group Plc, cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume, a declarat săptămâna trecută că veniturile provenite din Spania şi Italia au scăzut cu 6,2%, respectiv 2,5% în primul trimestru al acestui an fiscal, iar Nokia, principalul producător mondial de telefoane mobile, a anunţat profituri cu 40% mai mici în cel de-al doilea trimestru din 2010, comparativ cu perioada similară din 2009.

Unele industrii beneficiază încă de pe urma măsurilor de stimulare a economiei implementate în timpul crizei. Printre acestea, Volkswagen AG şi Renault SA au înregistrat o creştere a cererilor datorată subvenţiilor acordate de guvernele din Spania, Portugalia şi Irlanda pentru cumpărarea unui automobil nou.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite